Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, agentul principal Ioana Lascău, a anunţat, joi, că poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Patrimoniului Oradea au reuşit să identifice autorii a 5 spargeri comise în anexele unor blocuri de locuinţe din municipiu.
Suspecţii sunt Cristian Trufaş, 19 ani, Claudiu Precup, 20 ani, şi Vasile Bota, 31 ani, puşi acum sub urmărire penală şi anchetaţi în stare de libertate pentru furt calificat.
Din verificările poliţiştilor, cei trei operau în mod similar. Ori spărgeau anexele de la subsolul blocurilor ori, în cazul celor care clădirile aveau amenajate astfel de boxe în pod, se căţărau pe scările de incendiu până pe acoperiş, şi intrau în acest fel în imobil.
În cazul lui Cristian Trufaş şi Claudiu Precup, care acţionau împreună, poliţiştii au reţinut că, în perioada septembrie - noiembrie anul trecut, aceştia au furat unelte, aparate electrice, o motocoasă şi patru jenţi auto şi cauciucurile aferente.
"Prejudiciul total provocat astfel de cei doi suspecţi este de 2.700 lei", spune Ioana Lascău.
Vasile Bota, la rândul său, este acuzat că, în perioada decembrie 2012 - ianuarie 2013, a furat aparatură şi cabluri electrice şi un hidrofor.
"În cazul celui din urmă suspect, prejudiciul cauzat se ridică la 1.300 lei", a mai spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, specificând totodată că paguba creată de hoţi a fost recuperată parţial de către poliţişti.