Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, agentul principal Ioana Lascău, a anunţat, luni, că poliţiştii de investigare a fraudelor au finalizat cercetările şi au propus trimiterea în judecată a trei bihoreni care au prejudiciat statul cu peste 50.000 lei, prin eludarea plăţii taxelor legale pentru mii de litri de alcool etilic.

Gyepar Şandor Zoltan, 39 de ani, Ion Lădescu, 54 de ani, ambii din Oradea, şi Peto Istvan Şandor, 35 de ani, din localitatea bihoreană Cheşereu, sunt acuzaţi că au constituit o reţea care livra alcool etilic la negru către persoane fizice, baruri şi restaurante din întregul judeţ.

Cei trei au fost cercetaţi de poliţiştii bihoreni după ce, la 11 octombrie 2011, au fost surprinşi în flagrant, la intrarea în Aleşd. Doi dintre ei conduceau câte o autoutilitară iar cel de-al treilea era la volanul unui autoturism, ca antemergător, având rolul să îi atenţioneze pe şoferii autotrenurilor despre eventuale filtre ale Poliţiei, prin intermediul unei staţii de emisie recepţie.

Alcoolul era ascuns în recipiente speciale montate pe cele două autotrenuri, prevăzute cu instalaţie de umplere şi golire sub presiune. Unul din vehicule avea montat un recipient într-un perete dublu ce despărţea cabina conducătorului auto de partea din spate a maşinii, iar cel de-al doilea, sub remorcă. În cele două vase, poliţiştii au descoperit în total 1.500 litri alcool etilic, fără documente legale de provenienţă.

Prejudiciul total provocat bugetului de stat de către cei trei bihoreni statului a fost stabilit de către autorităţile vamale competente la 53.507 lei, reprezentând accize şi TVA.

"Pentru recuperarea prejudiciului, s-a dispus confiscarea alcoolului etilic, precum şi a celor două mijloace de transport", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.
Luni, poliţiştii SIF au finalizat ancheta în caz şi au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, cu propunere de trimitere în judecată a suspecţilor.