Părintele Alin Pășcuța din Sânmartin a murit la doar 40 de ani, răpus de Covid-19. Potrivit unor surse apropiate familiei, preotul ortodox, care era internat în spital de mai bine de o lună de zile, a încetat din viață marți dimineață, în urma unei embolii pulmonare.

„Acum trei zile am vorbit cu părintele. Se simțea mai bine și spunea că abia așteaptă să vină acasă”, a declarat pentru BIHOREANUL primarul de Sânmartin, Cristian Laza.

Vestea încetării din viață a preotului în floarea vârstei a provocat emoție în comunitate. „Părintele Pășcuța a ridicat împreună cu tatăl său, fostul preot Ioan Pășcuța, biserica nouă din centrul comunei, iar după decesul acestuia i-a urmat la altar. Era foarte iubit în comună. Nu exagerez: la noi plânge lumea pe stradă”, a spus Laza.

Primarul de Sânmartin a cerut convocarea de îndată a Consiliului Local pentru a declara trei zile de doliu local. „Nu vom arbora drapelul negru, pentru că, potrivit legii, acesta se arborează doar la zilele de doliu național. În schimb, în perioada 5 - 7 ianuarie va fi interzisă organizarea de activități cultural-artistice, sportive și altele de acest gen”, a declarat primarul.

Părintele Alin Pășcuța era iubit în comunitate, cu atât mai mult cu cât, pe lângă activitățile organizate în parohie, s-a dovedit și un gospodar priceput, care s-a îngrijit, cu sprijinul administrației locale, de împrejmuirea cimitirului din localitate, amenajarea aleilor și întreținerea mormintelor.

Vestea decesului preotului Alin Pășcuța, care a lăsat în urmă o fetiță orfană, a declanșat un val de reacții pe rețelele de socializare, credincioșii din parohie, și nu numai, exprimând condoleanțe față de familia îndoliată.