Un tram-train (tramvai interurban) ar putea circula, în viitor, pe ruta Oradea - Debreţin.

Primarul municipiului ungar, Papp László, a anunțat miercuri că va solicita Consiliului Local asumarea unui angajament de 25 milioane de forinţi (aproximativ 350.000 lei) pentru documentaţia care vizează traseul din oraşul maghiar. Studiul de fezabilitate, finanțat parțial de Guvern, a fost finalizat.

Potrivit site-ului civishir.hu, care îl citează pe primarul din Debreţin, proiectul este "în interesul economic prioritar al administrației locale". Papp a precizat că, până la tratatul de la Trianon, a existat o linie neelectrificată între Debreţin şi Oradea, prin Nagykereki, însă ulterior şinele au fost ridicate pe partea română. 

Realizarea de rute tram-train face parte dintr-un plan al Guvernului Ungariei, care a început construcţia unei noi rute de cale ferată între localităţile Pécs, Baja, Subotica (Serbia), Szeged (Szeged), Hódmezővásárhely, Békéscsaba şi Debrețin (Debrecen), ce ar include şi o deviere spre Salonta, respectiv Oradea. Investiţia se ridică la 2,5 miliarde de euro, după cum scrie cotidianul ungar Délmagyarország.

Conform articolului, pe unele secţiuni, calea ferată va fi electrificată, pentru a putea deservi tramvaie interurbane precum este cel dintre Szeged şi Hódmezővásárhely, iar în viitor traseul Debrețin - Oradea.

Proiectul pilot, un tren-tramvai care leagă oraşele Hódmezővásárhely şi Szeged a fost finalizat deja, iar cursele vor începe chiar în această toamnă.

Contactat pe marginea subiectului, primarul municipiului Oradea, Florin Birta, a declarat că nu a fost informat despre această investiţie. "Nu ştiu nimic, pe mine nu m-a contactat nimeni pe această temă. Domnul Pásztor Sándor a mai adus în discuţie ideea, în trecut, dar atât", a spus edilul.

La rândul său, fostul preşedinte al CJ Bihor, Pásztor Sándor, susţine că, pe tema liniei tram-train dintre Debreţin şi Oradea, s-au purtat discuţii încă din 2018. "Se discuta pentru două astfel de rute. Spre Salonta şi spre Oradea. În prezent, dacă vrei să mergi cu trenul din Oradea în Debreţin, de pildă, trebuie să mergi întâi la Püspökladány. E ca şi cum te-ai duce din Oradea până la Beiuş ca să ajungi la Salonta. Problema era că valoarea proiectului era foarte mare și nu puteau fi obţinute fonduri pe nicio axă posibilă în cadrul proiectelor Ho-Ru. Având în vedere că partea maghiară avansează pe proiect, s-ar putea solicita, totuşi, fonduri, măcar pentru un studiu de fezabilitate. Ar fi un început", susţine Pásztor.