Dacă veșnicia s-a născut la sat, cu siguranță răbdarea s-a călit în trenurile care străbat România! Marțea trecută, pasagerii trenurilor de dimineață care au venit de la Cluj către Oradea și-au testat-o la maximum, după ce durata călătoriei lor aproape s-a dublat!

De pildă, un tren al companiei private Transferoviar Călători, care a pornit la 7:14 din Cluj Napoca, urmând să sosească la Oradea la 10.05, a ajuns de fapt la 12.06, având așadar o întârziere de 120 de minute!

Un altul, aparținând CFR Călători, plecat din Cluj Napoca la 7.48, a ajuns la destinație după 12.40, iar imediat după el a sosit și un alt tren, care pornise la drum la ora 9. Întârzierile atât de mari au fost cauzate de faptul că un tren marfar al CFR a rămas defect pe linie, undeva în județul Cluj, iar eliberarea căii ferate a durat mult și bine, timp în care oamenii au așteptat cuminți în trenuri.

Și s-au gândit cum se poate ca în România anului 2022 o călătorie de 160 de kilometri să fie parcursă în 300 de minute!
 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!