Tribunalul Bihor a respins, marţi, propunerea de arestare în lipsă formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor pe numele lui Victor Micula în dosarul în care acesta a fost trimis în faţa instanţei alături de patru poliţişti, acuzaţi că l-au protejat şi i-au permis accesul la bazele de date secrete ale MAI.

Potrivit portalului instanţei, marţi, dezbaterile au început cu o cerere de recuzare a procurorului Cristian Ardelean, care urma să susţină propunerea de arestare în lipsă a lui Micula, cerere care a fost respinsă.

Ulterior, judecătorul a respins şi propunerea de arestare, aducând ca temei articolul 227 din Codul de procedură penală, care prevede că "nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru arestarea preventivă a inculpatului". Totodată, instanţa a dispus că toate cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Soluţia pronunţată, marţi, poate fi contestată de procurori în termen de 48 de ore de la comunicare la Curtea de Apel Oradea. 

După cum BIHOREANUL a mai scris, Victor Micula a fost trimis în judecată pe 19 decembrie alături de patru agenţi de poliţie, Ovidiu Iovian Vaida, Camelia Erdei, Alin Claudiu Zanca, respectiv Claudiu Rengle, cel din urmă pensionat între timp, iar prin rechizitoriul înaintat instanţei, procurorul Cristian Ardelean de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a solicitat arestarea preventivă a tânărului milionar. 

Judecarea propunerii de arestare a fost stabilită iniţial pentru data de 28 decembrie, însă instanţa a amânat cu o lună dezbaterile "în vederea îndeplinirii legale a procedurii de citare cu inculpatul", în Elveţia, unde Micula se afla plecat de anul trecut.