Deşi a fost evacuat de Primăria Oradea din baza ce-i poartă numele, Clubul Sportiv Voinţa Oradea continuă să existe şi să organizeze evenimente. În acest sfârşit de săptămână şi începutul săptămânii viitoare, clubul condus de Mircea Drăgoi organizează întrecerile ediţiei a VI-a a Trofeului Siroco – Defileul Crişului.

Aşa cum o arată şi titulatura, ediţia de anul acesta a competiţiei se va desfăşura în Defileul Crişului, mai exact la Şuncuiuş şi Vadu Crişului.

Mai exact, turneul, care are caracter naţional, fiind cotat cu prima categorie în calendarul Federaţiei Române de Tenis, este programat în perioada 18-22 februarie şi se va desfăşura în sălile de sport ale Colegiului Tehnic nr. 1 Vadu Crişului şi Liceului Tehnic nr. 1 Şuncuiuş.

De menţionat faptul că Trofeul Siroco la tenis va este organizat pentru a doua oară în cele două localităţi bihorene din defileul Crişului Repede, prima dată având loc anul trecut, după ce în această zonă au apărut mai mulţi tineri bihoreni interesaţi să practice tenisul într-un cadru organizat.

"Ne bucurăm că putem organiza din nou această competiţie, care începe să devină una de tradiţie în tenisul din judeţul nostru. La turneu vor fi prezenţi, printre alţii, 18 jucători din Şuncuiuş şi Vadu Crişului, legitimaţi la clubul nostru. Se asigură gratuitate la cazare pentru finaliştii ediţiei de anul trecut, precum şi apă minerală şi fructe pentru jucători, în timpul meciurilor", a declarat preşedintele CS Voinţa, Mircea Drăgoi, în conferinţa de presă ce a prefaţat competiţia.

Întrecerile au loc la categoriile de vârstă de 10, 12 şi 16 ani, feminin şi masculin. Sunt aşteptaţi sportivi din Bihor, dar şi din judeţe precum Timiş, Arad, Satu Mare şi Sălaj.

Fondul de premiere este de 3.000 lei. Directorul turneului este Mircea Drăgoi, iar ca arbitru principal a fost desemnat Gheorghe Schipor.

Ediţia a VI-a a Trofeului Siroco este organizată în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor şi Primăriile Şuncuiuş şi Vadu Crişului, partener oficial fiind Mecord Siroco, iar sponsor Plastor Trading.