Zona de la intersecţia străzii Primăriei cu Piaţa Rahovei se va schimba la faţă. Consiliul Local a aprobat marţi lărgirea trotuarului din faţa restaurantului Queen’s Pub, pentru ca proprietarul acestuia să poată amenaja aici o terasă cu 72 de locuri şi un choişc sezonier.

Această modificare, aprobată deja în Comisia Municipală de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, a fost făcută la propunerea firmei Magic Motors, deţinătoarea localului, care s-a obligat să întreţină pe propria cheltuială scuarul cu o suprafaţă de 100 metri, nou creat. Firma va trebui să obţină toate avizele necesare demarării lucrării la sfârşitul lunii februarie 2016 şi să amenajeze terasa până la 1 iunie, anul viitor.

"Amenajările care ţin de structura carosabilului, a relocării staţiei de tramvai şi a staţiei de autobuz, a trotuarelor, vor fi finanţate din bugetul local. Pavajul, amenajările terasei şi amenajarea spaţiilor verzi vor fi finanţate de către utilizatorul terasei", se menţionează în raportul de specialitate anexat hotărârii de Consiliu Local.

Contravaloarea lucrărilor de utilitate publică făcute la pavaj de firma Magic Motors se va compensa cu tariful datorat de aceasta pentru ocuparea domeniului public aferent terasei, precum şi cu taxa pe teren, calculată conform Codului Fiscal, pe o perioadă de maxim 5 ani.

Cu ocazia lucrărilor de reamenajare a zonei, sensul de circulaţie la intersecţia străzilor Primăriei şi Rahovei va fi inversat, acesta urmând să se desfăşoare dinspre strada Sulyok Istvan spre Primăriei.

Se vinde Casa pompelor...

Tot în şedinţa de marţi, aleşii orădenilor şi-au dat acceptul pentru ca municipalitatea să vândă către Lotus Center contrucţia reprezentând Casa pompelor de lângă podul Dacia. Aleşii orădenilor şi-au dat acordul de principiu pentru vânzarea imobilului prin negociere directă, după ce firma a cumpărat la licitaţie de la Termoelectrica terenul de sub clădire.

Lotus Center construieşte pe fundaţia casei pompelor o terasă în consolă cu vedere la Crişul Repede şi vrea să evite orice discuţie în contradictoriu cu municipalitatea pe tema cotei de proprietate care va reveni fiecărei părţi la finalizarea lucrărilor.

În acest sens, firma va cumpăra prin negociere directă, pornind de la un preţ stabilit de un evaluator independent, imobilul de pe malul Crişului Repede. Primăria a ajuns în această situaţie după ce a concesionat anul trecut prin licitaţie terenul şi clădirea de la Casa Pompelor pentru a realiza ulterior că o parte din amplasament aparţine Termoelectrica.