Trotuarul surpat al prelungirii drumului expres din zona Episcopia Bihor este reparat pe cheltuiala firmei care a tras conductele pe sub lucrarea respectivă, dar n-a fost o treabă temeinică. 

Lucrările au început în urmă cu mai bine de o săptămână, iar miercuri se apropiau de finalizare. "Constructorii au tăiat asfaltul, au decopertat partea surpată, au pus balast, au compactat şi au montat bordurile la loc", a declarat pentru BIHOREANUL viceprimarul Florin Birta.

Miercuri la prânz muncitorii pregăteau turnarea de beton pe ultimul tronson afectat de lucrări, astfel încât reparațiile să poată fi terminate până la sfârşitul acestei săptămâni.

Asfaltul a cedat la doar o săptămână de la darea în folosinţă a prelungirii drumului, în urma ploilor de la sfârşitul lunii iunie. Fisurile au apărut pe o porţiune de circa un kilometru şi au afectat trotuarul şi pista pentru biciclete. 

Carosabilul a început să crape după ce firma Leko Construct a lucrat în antrepriză pentru Drum Asfalt la montarea conductelor de apă pluvială. Reţeaua preia apa de ploaie de pe dealurile de deasupra drumului expres şi o conduc în Crişul Mic.

La montarea conductelor, constructorul a compactat insuficient stratul de material de deasupra conductei, iar terenul s-a lăsat. 

În pregătirea noii căi de rulare, Compania de Apă Oradea a comandat firmei Drum Asfalt montarea a două stații de pompare, lângă fostul depou CFR și fabrica de pantofi Bihore, și montarea conductelor de canalizare pluvială pentru a evita inundarea drumului rapid și a caselor din aval de acesta pe timp de ploaie. Lucrările au fost executate, dar nu şi recepţionate. 

Pe de altă parte, lucrările de amenajare a prelungirii drumului expres au fost făcute ulterior de o asociere de firme reprezentată de Drumuri Orășenești pentru suma de 23,1 milioane lei.