Turiştii care se cazează la unităţile hoteliere din Oradea pentru o perioadă mai mare de două nopţi vor beneficia de gratuităţi pe mijloacele de transport în comun şi la intrarea în muzeele orădene până la sfârşitul anului.

Au prelungit gratuităţile pentru turişti...

Conducerea Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune a prelungit perioada în care acordă aceste facilităţi, stabilită iniţial până la 30 septembrie, la cererea hotelierilor orădeni. "Facilităţile acordate s-au dovedit pe placul turiştilor care au vizitat Oradea, peste 70% dintre ei cerând să beneficieze de ele", a declarat pentru BIHOREANUL directorul APTOR, Mihai Jurca.

În campania de gratuităţi acordate turiştilor lansată pe 15 iulie de APTOR s-au înscris 18 hoteluri orădene care până la 29 septembrie au cazat 853 de turişti. Dintre aceştia 632 de vizitatori (74% din total) au folosit oportunitatea de a vizita gratuit muzeele orădene iar 284 de turişti (33,29%) au circulat gratuit cu mijloacele de transport în comun.

Potrivit evidenţelor APTOR, printre cele mai vizitate obiective turistice s-au numărat, în ordine descrescătoare, Cetatea Oradea, Sinagoga Sion, Casa Darvas La Roche şi Muzeul Ţării Crişurilor.

Vizită în Oradea

În ceea ce priveşte profilul turiştilor, aceştia au fost români (96%) care au ajuns la Oradea cu maşina personală (82%) venind în scop de relaxare (93%) şi au stat cazaţi peste weekend (64%). În ordine descrescătoare turiştii provin din: Bucureşti, Cluj Napoca, Timişoara, Constanţa, Piteşti, Sibiu, Braşov, Bacău, Ploieşti şi Arad.

Facilităţile oferite de APTOR au făcut ca, în ciuda crizei sanitare, vizitatorii să îşi prelungească timpul de şedere. "În contextul pandemiei, turiştii au ales să petreacă mai mult timp în Oradea decât în trecut, astfel că şederea medie a crescut de la 1,8 zile în 2019 la 3,4 zile în vara lui 2020", a transmis APTOR.

Potrivit reprezentanţilor asociaţiei, perioada medie petrecută în Oradea, precum şi bugetul mediu alocat pentru cazare, de 450 lei, demonstrează o reticenţă a turiştilor faţă de vacanţele lungi, o atenţie mai mare faţă de bugetul alocat concediului, precum şi faptul că acesta se încadrează în segmentul celor care beneficiază de tichete de vacanţă.