Un orădean urmărit internațional pentru că s-a sustras de la executarea unei condamnări la închisoare cu executare pentru trafic internaţional şi deţinere de droguri de risc a fost capturat în urma unei operaţiuni speciale a poliţiştilor şi procurorilor Antidrog din Oradea.

Este vorba despre Raul Stuparu (foto), care, pe 20 iunie a.c., a fost condamnat definitiv de Tribunalul Bihor la 3 ani şi 1 lună de închisoare cu executare, după ce a fost prins intrând în ţară cu 60 de grame de cannabis,

După pronunţarea verdictului final, tânărul de 22 de ani nu s-a prezentat la Penitenciarul Oradea şi nici nu a fost găsit de poliţişti pentru a fi încarcerat. Asta până marți, când autorităţile judiciare au aflat că Stuparu se ascunde în Oradea.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, totul a pornit de la o acţiune de prindere flagrant a unui dealer de cannabis realizată de poliţiştii Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, sub coordonarea unui procuror DIICOT.

În urmă cu 3 ani, traficantul cu pricina - prins acum în timp ce încerca să vândă 25 de grame de cannabis unui investigator sub acoperire - fusese martor în dosarul lui Raul Stuparu. Întrebat de procurorii DIICOT dacă avea informaţii despre fugar, individul le-a dezvăluit că tânărul pe care îl căutau de 3 luni se afla, de fapt, acasă, şi chiar se întâlnise cu el cu o zi mai devreme.

Ca să-și dovedească spusele, dealerul a fost de acord  să îl cheme pe Stuparu la o nouă întâlnire, pentru marți seară. Atât doar că a fost însoţit poliţiştii Antidrog şi de colegii lor de la Compartimentul Urmăriri.

Raul Stuparu a fost ridicat de echipajele de poliţişti în momentul în care şi-a făcut apariţia la întâlnirea cu amicul său şi a fost încarcerat în Penitenciarul Oradea pentru executarea pedepsei la care a fost condamnat.

Cât despre amicul său, după ce a fost reţinut pentru 24 de ore, este cercetat în prezent sub control judiciar pentru trafic şi deţinere de droguri de risc.