Joia trecută, fostul referent notarial Daniel Ciuciu a ajuns la carceră, magistraţii Curţii de Apel condamnându-l la închisoare pentru complicitate la mai multe escrocherii imobiliare. Până în ultima clipă, bărbatul spera să scape de puşcărie, mai ales că le oferise oamenilor legii un "trofeu" mai valoros: pe soţia şefului Parchetului Bihor, Viorel Gavra, despre care a povestit că urma să-i uşureze situaţia.

Socoteala lui Ciuciu nu s-a dovedit, însă, de niciun folos. Deşi pornind de la denunţul său DNA a trimis-o în judecată pe nevasta procurorului-şef şi pe intermediara dintre ea şi el, Ciuciu nu a beneficiat de clemenţa instanţei, care i-a menţinut sentinţa fixată anul trecut de Judecătorie pentru ispăşirea păcatelor: 7 ani. Cu executare.

Cu o moarte pe conştiinţă

Escrocheriile imobiliare ale grupării din care a făcut parte fostul referent notarial Daniel Ciuciu au fost prezentate pe larg de BIHOREANUL în urmă cu doi ani, când bărbatul fusese arestat de procurorii Parchetului Oradea. Gruparea era coordonată de Dudler Gabor, Ernest Bretan, zis Gubo, şi Fechete Octav Lucreţiu, zis Marin Ţiganu', iar printre membri se numărau şi fraţii Ciuciu - Marcel, patronul unei agenţii imobiliare care identifica proprietăţi, respectiv Daniel, pe atunci referent la cabinetul notarului Bogdan Bonchiş, al cărui rol era să măsluiască acte contra unui comision de 10% din valoarea proprietăţilor aflate în joc.

Falsurile se făceau prin două metode. Referentul fie nota o vânzare fictivă în coala funciară, fie înlocuia CF-ul cu unul contrafăcut, în oricare dintre variante imobilele fiind puse pe numele unor pioni de sacrificiu, cel mai des boschetari prostiţi cu câteva sute de lei pentru a-şi pune semnăturile.

Fraţii Ciuciu au strâns 6 dosare penale. Unul priveşte vânzarea unui teren către patroana unei agenţii imobiliare, Cornelia Bara. Femeia a plătit 40.000 euro pentru un teren, doar că, în actele care i-au fost prezentate, numele proprietarului real, Racz Zoltan, fusese înlocuit de Daniel Ciuciu cu cel al lui Kulcsar Ştefan, un boschetar care după tranzacţie a şi fost trimis în Spania.

La scurt timp după ce şi-a dat seama că a fost înşelată şi a reclamat escrocheria, Bara a murit în urma unui atac de cord, fiul său, Ciprian, fiind convins, ca de altfel şi anchetatorii, că femeia a murit de supărare. Ghinionul lui Ciuciu a fost, însă, că după ce i s-au terminat banii, Kulcsar s-a întors din Spania şi a fost arestat, aşa că i-a turnat pe escroci. Aşa au ajuns oamenii legii şi la Ciuciu, arestându-l şi trimiţându-l în judecată, pentru complicitate la înşelăciune, instigare şi fals material în înscrisuri oficiale şi complicitate la uz de fals.

De la Judecătorie, la Curte, via DNA

Anul trecut, pe 29 aprilie, Judecătoria a dispus condamnarea lui Daniel Ciuciu la 7 ani de închisoare, cu executare. Judecătorul Marian Racolţa a avut în vedere "gravitatea deosebită a faptelor" asistentului notarial, "care a afectat în modul cel mai serios încrederea publică în autenticitatea şi veridicitatea unor înscrisuri oficiale ce vizau dreptul de proprietate asupra unor imobile şi a pus în pericol securitatea unor tranzacţii", deoarece "a falsificat cu o seninătate greu de explicat acte notariale autentice, extrase CF şi coli CF originale".

După condamnare, Ciuciu a făcut recurs la Curtea de Apel, iar în timpul procesului a căutat împreună cu fratele său mai multe căi "paralele" de a-şi rezolva problemele. Pe de o parte, au încercat să găsească persoane cu influenţă pe lângă judecători, dar pe de alta i-au "servit" procurorilor DNA pe cei contactaţi, pretinzând că aceştia le-ar fi cerut bani în numele unor magistraţi şi poliţişti. Scopul? Obţinerea unei sentinţe mai blânde, ca denunţători ai unor fapte penale.

Potrivit denunţului înregistrat pe 4 noiembrie 2011, două dintre "rezolvatoare", Rodica Mangra şi Mariana Gal, cea din urmă soţia prim-procurorului Viorel Gavra, le-ar fi promis că vor interveni pe lângă acesta, ca să "umble" la completul care judeca dosarul lui Ciuciu, format din judecătorii Traian Munteanu, Laura Soane şi Gabriela Ţarcă, astfel încât să-i obţină fostului asistent notarial o sentinţă cu suspendare. În schimb, Mangra ar fi cerut fraţilor Ciuciu o garsonieră pentru ea şi 20.000 euro, din care câte 5.000 de euro ar fi ajuns la fiecare magistrat implicat în poveste, şi la Gal.

Totodată, Daniel şi Marcel Ciuciu l-au reclamat şi pe un anume Andrei Simon, care le-ar fi cerut sume ridicol de mici - 200 de lei şi 1.000 de euro - în numele şefului Poliţiei Române, chestorul Liviu Popa, şi al finului acestuia, procurorul Vasile Popa, şef al secţiei de urmărire penală la Parchetul Bihor, tot pentru ca să intervină în favoarea lor. Pe 20 februarie, cei trei au şi fost trimişi în judecată: Mangra (arestată) şi Simon pentru trafic de influenţă, iar Gal pentru complicitate.

Tulburări de personalitate

BIHOREANUL a descoperit, însă, că denunţul a făcut parte dintr-un scenariu pus la cale de Daniel Ciuciu doar pentru a scăpa de închisoare, şi că acuzaţiile sale scârţâie. Cu toate acestea, procurorii DNA i-au făcut jocul, transformând în pion important până şi un găinar ca Andrei Simon, uşor dus cu pluta, cu "dificultăţi de gândire, un intelect la limită şi tulburare mixtă de personalitate", cum arată o expertiză psihiatrică aflată la dosar.

De meserie electrician, administrator al unei mici firme care asigură sonorizări la nunţi şi botezuri, Simon este un om simplu, crescut în orfelinat, la fel ca soţia sa, cu care are trei copii pe care şi-i cresc într-o locuinţă închiriată. Bărbatul a ajuns în atenţia fraţilor Ciuciu deoarece, fiind penticostal ca ei, a fost "tocmit" de cumnatul lor să le mijlocească o împăcare cu Ciprian Bara, fiul Corneliei Bara, cea ţepuită cu 40.000 euro. Împăcarea ar fi fost o circumstanţă atenuantă la proces pentru fostul asistent notarial, la fel ca recunoaşterea faptelor şi denunţul făcut la DNA, despre care avocata spunea că îi putea înjumătăţi pedeapsa.

Simon afirmă că, încă pe 22 noiembrie, a asistat la o discuţie în care Marcel Ciuciu a descris toate demersurile pe care le-a făcut pentru a uşura situaţia fratelui său, Daniel, povestind şi despre denunţul de la DNA împotriva Rodicăi Mangra, despre care susţinea că are cunoştinţe în rândul magistraţilor şi că urma să fie arestată. "Făcuseră denunţul premeditat, ca să scape Daniel de închisoare. Au abordat-o pentru că ştiau că are cunoştinţe şi poate fi ispitită să ia bani pentru un aranjament", zice Simon. Turnătoria celor doi fraţi Ciuciu i-a displăcut, deoarece în opinia sa femeia, pe care nici n-o cunoştea, putea fi îndreptată "prin pocăinţă". "Trebuia să o aducă la biserică, nu să o trimită după gratii".

04 Decebal Hanas.jpgIntermedieri "creştine"

Simon zice că la început a "mobilizat" o bună parte a comunităţii penticostale din Oradea ca să-i ajute pe fraţii aflaţi la ananghie. "Toţi suntem penticostali, şi eu, şi fraţii Ciuciu. Marcel e chiar pastor-predicator. Am încercat să-i ajut, pentru că aşa se face la noi, ne sprijinim. Am rugat soţia unui pastor să discute cazul lor şi în Comitetul bisericesc, ca să găsească o soluţie. L-am implicat şi pe consilierul juridic Decebal Hanaş (n.r. - fost candidat PNŢCD la Primăria Oradea) ca să rezolvăm împăcarea dintre Ciuciu şi Bara. Hanaş a vrut chiar să-i dea o bucată de teren lui Ciprian Bara, să-l despăgubească, dar Ciuciu nu s-a mai prezentat la notar pentru acte", povesteşte Simon.

Fapt confirmat ulterior pentru BIHOREANUL şi de Decebal Hanaş (foto). "Eu m-am retras din timp din povestea asta. Dacă rămâneam, cine ştie, poate mă arestau şi pe mine, mai ştiu eu pentru ce...", zice acum Hanaş.

Ispita în euro

După eşecul medierii, Simon pretinde că a căzut în păcat fiindcă Marcel Ciuciu l-a "încântat" cu bani ca să-i găsească pe cineva care să le rezolve problema. "Mi-au zis "auzi Simon, tu nu cunoşti pe nimeni?", iar eu le-am zis că da, pe cineva mare, de la Bucureşti. Eu am zis-o la mişto, iar ei m-au reclamat", spune bărbatul care, însă, a şi avansat suma de 1.000 euro pentru "intervenţia" la şeful Poliţiei Române şi la finul acestuia de la Parchetul Bihor.

Înregistrat de denunţători, Simon a fost prins în flagrant delict pe 9 ianuarie, când a încasat banii de la fraţii Ciuciu în parcarea aflată pe Aleea Emanuil Gojdu, fiind reţinut 24 de ore în arestul Poliţiei, după care a fost cercetat în libertate. "Eu nici n-am ştiut că-i faptă penală", zice bărbatul, supărat pe "mârşăvia celor doi escroci". "Cum poate să slujească în biserică unul ca Marcel Ciuciu, după ce face aşa ceva?", se întreabă el, cu naivitate.

Ţepar ţepuit

"După faptă şi răsplată", concluzionează Simon acum, după ce Curtea de Apel Oradea a pronunţat verdictul în dosarul lui Ciuciu. Acesta ceruse reducerea pedepsei stabilite anterior de Judecătorie şi suspendarea executării, motivând că din simţ civic a ajutat DNA şi chiar a primit o recomandare din partea procurorilor. Completul, format din Gabriela Ţarcă, Traian Munteanu şi Laura Soane, adică tocmai din cei bănuiţi că ar fi trebuit "unşi" ca să-l ajute, au dat însă o sentinţă taman pe dos, menţinând pedeapsa de 7 ani de închisoare cu executare decisă de Judecătorie. Motivul: "amploarea activităţii infracţionale şi contribuţia esenţială la săvârşirea infracţiunilor".

Magistraţii nu au ţinut cont de propunerea DNA de aplicare a Legii 682/2002 privind protecţia martorilor, ce permite înjumătăţirea pedepselor pentru denunţătorii unor fapte penale grave. Însă, au arătat judecătorii, conform acestei legi pot fi consideraţi martori-denunţători doar persoanele care au comis infracţiuni grave, sancţionate cu minim 10 ani închisoare. "Printre ele nu se regăsesc şi infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului Ciuciu Daniel. Acestea nu intră în categoria infracţiunilor grave şi nici nu sunt sancţionate cu pedeapsa minimă de 10 ani închisoare", au concluzionat magistraţii.

Întrebarea care se naşte acum e simplă: dacă cei doi fraţi ar fi ştiut asta, oare ar mai fi făcut denunţurile? Sau, vorba aia, ciuciu?...


04 Gavra.jpgMARTOR-PROCUROR
"I-am recomandat avocat"

La fel ca soţia sa, care a negat acuzaţiile, prim-procurorul Parchetului Bihor, Viorel Gavra (foto) a declarat că influenţa de care se prevala Mangra era doar una pretinsă, neavând vreo legătură cu el ori cu magistraţii pentru care a cerut banii de la denunţători. Procurorul a spus că, la insistenţele soţiei, a primit-o la biroul său pe Mangra, în afara zilelor de audienţă, fără să ştie însă despre ce vrea să discute. "După ce mi-a spus despre ce e vorba şi am văzut sentinţa, i-am comunicat că nu am cu ce să o ajut. Eu i-am dat un singur ajutor. I-am recomandat să-şi caute avocat şi i-am zis că mă cam îndoiesc că îi va fi admis recursul, având în vedere probele din dosar".