Arena Antonio Alexe va găzdui, de vineri până duminică, jocurile unui turneu din prima fază semifinală a Campionatului Naţional de handbal masculin pentru juniori III.
Vor participa patru echipe, între care şi formaţia gazdă, Alpha Oradea. Alături de aceasta vor mai fi prezente: Academia Minaur Baia Mare, CSS II Bucureşti şi CSS Sighişoara.
Formaţia orădeană, antrenată şi patronată de fostul handbalist George Tăutu, s-a calificat în această fază a competiţiei, după ce a încheiat pe locul IV Seria G a Campionatului Naţional.
Orădenii au ca obiectiv clasarea între primele două locuri, poziţii care asigură, de altfel, calificarea la faza a doua semifinală.
Programul turneului de la Arena Antonio Alexe:
Vineri (Etapa I):
Ora 14:30 Alpha Oradea – Academia Minaur Baia Mare
Ora 16:00 CSS Sughişoara – CSS II Bucureşti
Sâmbătă (Etapa a II-a):
Ora 12:30 Alpha Oradea – CSS Sighişoara
Ora 14:00 Academia Minaur Baia Mare – CSS II Bucureşti
Duminică (Etapa a III-a):
Ora 9:00 CSS Sighişoara – Academia Minaur Baia Mare
Ora 13:00 CSS II Bucureşti – Alpha Oradea
Se va juca pe durata a două repriza a câte 25 de minute, iar la final, primele două clasate se vor califica pentru faza următoare.
"Şansele sunt egale, nu putem şti dinainte cine sunt favoriţi sau nu. Atât pot să spun că echipa noastră a evoluat foarte bine în returul campionatului şi eu spun că mergem cu şanse egale", a declarat George Tăutu, antrenorul şi preşedintele clubului orădean Alpha, cel care are la dispoziţie pentru acest turneu un lot format din 16 jucători, dintre care 2 portari.
Intrarea spectatorilor la jocurile de la turneu va fi liberă.
În altă ordine de idei, doi dintre jucătorii echipei orădene de juniori III, Eugen Borz şi Alex Laslău, centrii amândoi, au fost convocaţi la selecţionata Seriei G din cadrul lotului naţional, pentru acţiunea din perioada 6-9 aprilie de la Sf. Gheorghe.