A bătut ceasul unirii! Cel puţin aşa scrie pe palatul administrativ al oraşului. Turnul Primăriei a fost învelit luni într-o bandă roşie şi una albastră, reprezentând culorile oraşului. Mesajele de pe banerul care domină zona centrală îndeamnă orădenii la vot pe 14 folosind cuvintele "Ceasul unirii" şi "Referendum, turul 2".
"Banerul a fost arborat pe turnul Primăriei cu ocazia zilei de 1 iunie. Am vrut să fie un mesaj drăguţ care să vină în completarea urării "Oradea, să creşti mare!" pusă la intrarea în turn şi să se adreseze atât copiilor cât şi părinţilor", a declarat Anca Grama, purtătorul de cuvânt al Primăriei.
Aceasta a mai precizat că angajaţilor serviciului administrativ al municipalităţii le-a venit ideea amplasării banerului pornit de la succesul pe care l-a avut fundiţa pusă pe turnul Primăriei cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Mesajul roşu-albastru va rămâne afişat pe palatul administrativ al Oradiei până la referendumul din 14 iunie.
Pe de altă parte în cursul zilei de marţi patronii şi administratorii de hoteluri, restaurante şi cafenele au făcut un apel la orădeni să meargă la vot în ziua referendumului pentru a susţine unificarea localităţilor Oradea şi Sînmartin. Specialiştii în domeniu spun că dezvoltarea turismului va aduce prosperitate tuturor locuitorilor oraşului.
Citiţi pe aceeaşi temă şi: Pariul pe turism! Patronii de localuri susţin unificarea localităţilor Oradea şi Sînmartin (FOTO)