A intervenit să-i scape pe alţii de la bătaie, dar până la urmă a păţit-o chiar el! Agentul unei firme de pază şi-a găsit sfârşitul după ce a fost bătut crunt de 8 indivizi care s-au răzbunat pentru că i-a scos dintr-un local.

Ozsvath Oszkar Levente, de 37 de ani, s-a stins în spital, nu înainte însă să salveze alte vieţi. Căci mama lui şi-a dat acceptul ca ficatul, pancreasul, rinichii şi corneele să ajute alţi oameni să supravieţuiască.

Intervenţie fatală

Scandalul a izbucnit în după amiaza zilei de vineri, 28 martie, când Răzvan Farcaş şi Ozsvath Oszkar Levente, agenţi ai firmei de pază Total Guard Protect, au fost chemaţi să intervină la un conflict iscat într-un bar din localitatea Tăuteu. Patru romi din satul Bogei provocaseră scandal, agresând şi doi dintre clienţii localului, iar pentru că n-a ajuns nicicum cu ei la pace, patronul a sunat la "intervenţie".

Indivizii erau atât de recalcitranţi încât, ca să-i scoată din bar, agenţii au folosit spray-urile lacrimogene. Supăraţi din cale afară, bătăuşii au plecat, dar s-au întors rapid, cu "întăriri". Ei patru, plus alţi patru, toţi opt îmbarcaţi într-o maşină mică. În centrul satului, unde i-au văzut pe bodyguarzi, şapte inşi au ieşit ca din puşcă din autoturism şi s-au năpustit asupra lor, înarmaţi cu pari.

Răzbunarea a fost crudă. Imaginile suprinse de două camere de supraveghere din apropiere surprind momentul. Farcaş a reuşit să fugă, însă Ozsvath nu a fost atât de norocos. A fost ajuns din urmă şi, cu toate că a încercat să riposteze folosindu-se de singura sa armă - spray-ul iritant - a fost trântit la pământ şi lovit fără milă de cei 7 romi, până a leşinat.

În stare gravă

O ambulanţă l-a dus la spital mai mult mort decât viu. "Victima este în stare extrem de gravă. Se află internată în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean cu fractură craniană şi fracturi de membre superioare", explica, a doua zi, procurorul Cristian Ardelean, purtătorul de cuvânt al Parchetului Bihor, unde se începuse o anchetă în caz.

În timp ce poliţiştii îi căutau călăii, bodyguardul se stingea pe patul de spital. Bătăuşii l-au lovit mai mult în zona capului, zdrobindu-i craniul, iar duminică Levente era declarat deja în moarte cerebrală. "A fost îngrijit cu mare, mare atenţie, în toată această perioadă, i s-a dat maximumul de ajutor, i s-a făcut inclusiv infuzie de sânge, dar din nefericire starea sa a evoluat spre moarte cerebrală. Deşi mama pacientului a fost foarte şocată de ceea ce s-a întâmplat, am obţinut acordul de prelevare din partea ei şi a familiei", a spus dr. Carmen Pantiş, coordonatoarea programului de transplant în Bihor.

În noaptea de marţi spre miercuri, o echipă de 16 cadre medicale din Oradea, Cluj şi Bucureşti, i-au prelevat agentului ficatul, pancreasul, rinichii şi corneele - nu şi inima, pentru că ar fi contravenit convingerilor budiste ale victimei. Chiar şi aşa, organele agentului au salvat viaţa unui om suferind de ciroză, iar alţi 5 bolnavi vor avea o sănătate mai bună.

Prinşi în etape

Prinderea agresorilor a fost ceva mai complicată. Iniţial, cu ajutorul martorilor şi al imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, poliţiştii au reuşit să-i identifice pe şase dintre atacatori (David Varga, Ionel Canalaş, Cosmin Varga, Iosif Varga, Mircea Canoloş şi Valentin Merluţ), iar duminică, doi dintre ei (Cosmin Varga şi Ionel Canalaş) erau deja în Arestul Poliţiei, căci Tribunalul Bihor a emis pe numele lor mandate de arestare pentru 30 de zile. Şoferul, Mircea Canoloş, este anchetat în libertate, pentru că nu a participat la bătaie, iar procurorii l-au pus sub învinuire doar pentru complicitate.

Luni, poliţiştii au reuşit să mai prindă încă trei persoane din grupul de agresori (David Varga, Iosif Varga şi Valentin Merluţ) iar joi, ultimii doi fugari (Claudiu Colompar şi Daniel Merluţ) s-au predat de bunăvoie, toţi fiind arestaţi pentru câte 30 de zile.

Iniţial, grupul a fost anchetat sub acuzaţia de tentativă de omor, însă cum agentul a murit, miercuri, procurorii au schimbat încadrarea în omor, faptă pedepsită cu închisoare între 10 şi 20 de ani.

Chiar şi aşa, pedeapsa nu îi încălzeşte pe prietenii şi pe rudele bărbatului, care joia trecută au depus flori în locul în care a fost ucis Levente. Un bodyguard a cărui tristă poveste ridică serioase semne de întrebare cu privire la - ironic, nu-i aşa - siguranţa agenţilor de securitate...