Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Bihor, subinspectorul Cătălin Simuţ a anunţat, marţi, că poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Borş au întocmit dosar penal pe numele unui cetăţean ucrainian acuzat că a încercat să iasă din România prin Punctul de trecere a frontierei Borş cu documente false.

Potrivit sursei citate, ucrainianul s-a prezentat luni după - amiaza în PTF Borş, într-un autoturism condus de un orădean.

"La solicitarea poliţiştilor de frontieră, persoana s-a legitimat cu o carte de identitate şi un permis de conducere eliberate de Republica Polonă. Cum poliţistul de frontieră a avut suspiciuni cu privire la valabilitatea documentelor, cetăţeanul a fost condus la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş pentru verificări suplimentare.", a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Bihor.

În urma verificărilor s-a constatat că bărbatul este cetăţean ucrainian de 49 ani, intenţiona să ajungă în Belgia şi a procurat documentele poloneze falsificate pe teritoriul Ucrainei în schimbul a 500 euro de la o persoană pe care a declarat că nu o cunoaşte.

"Având în vedere cele constatate, cetăţeanului ucrainian i s-a întocmit dosar penal pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, fals privind identitatea şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat", a mai spus subinspectorul Cătălin Simuţ.