Schimbare la conducerea Clubului Sportiv Crișul din Oradea, subordonat Ministerului Sporturilor. Consilierul local UDMR Oradea Pető Dalma Csilla a fost numită în funcția de director, în locul lui Ionel Bungău, chiar dacă liderii UDMR Bihor susțin că până în prezent nu au declanșat cu PNL și USR-PLUS negocieri pentru împărțirea conducerii instituțiilor din județ.
În liniște
Numirea consilierului local UDMR Pető Dalma Csilla a fost aflată de jurnaliștii orădeni responsabili de sectorul sport în cursul zilei de marți, la o zi după ce aceasta s-a instalat în fotoliul directorial ocupat din 2007 de Ionel Bungău, fost membru PD Bihor.
Ajuns la vârsta pensionării încă în 2019, acesta a fost înlocuit temporar și anul trecut, în luna octombrie, cu economista clubului, Ana Pîrcălab, însă a revenit ulterior în funcția de director, pe care a deținut-o până la înlocuirea sa cu Pető Dalma Csilla, luni, 17 mai.
Numirea UDMR-istei nu a fost anunțată public, ea fiind oarecum surprinzătoare în contextul în care în județul Bihor reprezentanții PNL, UDMR și USR-PLUS susțin că nu au început să discute despre schimbarea șefilor instituțiilor guvernamentale deconcentrate.
Doar „principii”
Chiar săptămâna trecută, președintele executiv al UDMR Bihor, Szabó Ödön, chestionat de BIHOREANUL pe această temă, susținea că până acum reprezentanții partidului maghiar, cei ai PNL și cei ai USR-PLUS au discutat numai despre „asumarea unor proiecte de dezvoltare pentru județ, aplicarea programului de guvernare în toate domeniile, inclusiv la nivelul Prefecturii, deconcentratelor și autorităților locale, și sprijinirea ieșirii din pandemie, inclusiv prin susținerea campaniei de vaccinare”.
Ce-i drept, însă, numirea consilierei UDMR Pető Dalma Csilla poate să fi fost o „afacere internă” a UDMR, în condițiile în care ministrul Sporturilor, căruia îi este subordonat Clubul Crișul Oradea, este Eduard Novak, și el tot membru UDMR. Altfel spus, este posibil ca partenerii de guvernare de la PNL și de la USR-PLUS să nici nu fi știut despre ea.
„UDMR m-a susținut”
Contactată de BIHOREANUL, noua directoare a clubului a declarat că numirea sa a fost făcută printr-un Ordin al ministrului Eduard Novak semnat la 14 mai și intrat în vigoare luni, 17 mai.
Întrebată cum a fost numită și la propunerea cui anume, Pető Dalma Csilla a afirmat că „după cum știți, sunt consilier local al UDMR-ului și UDMR m-a susținut la negocieri, și pe plan local, și la centru”.
Pető susține, totuși, că nu știe dacă negocierile pentru numirea sa au fost purtate în Oradea, de către liderii județeni ai UDMR, PNL și USR-PLUS: „Eu despre asta nu mă pot pronunța, că eu nu am fost la negocieri”.
Practicantă de ping-pong
Pe de altă parte, este de menționat că noua directoare a Clubului Crișul Oradea este fostă sportivă, practicând la acest club tenisul de masă în perioada 1993-1999, când a activat în diviziile B, A și în Superliga națională.
Ulterior, orădeanca s-a transferat la Clubul Eternit din orașul ungar Szolnok, unde și-a mai continuat activitatea în divizia secundă a campionatului de tenis de masă al țării vecine. „Clubul din Szolnok mi-a plătit facultatea”, a precizat Pető Dalma Csilla.