Conducerea UDMR Bihor va marca Ziua Maghiarilor prin manifestări publice, care se vor desfăşura marţi, 15 martie, de-a lungul a nu mai puţin de 6 ore. 

"Manifestările prilejuite de Ziua maghiarilor de pretutindeni vor începe la Oradea la ora 15.00, la Cimitirul Municipal, unde vom depune coroane la mormântul revoluţionarului Kazimir Rulikowski, iar la ora 15.40 ne mutăm în Parcul Bălcescu, unde vom depune coroane la statuia revoluţionarului român. Ceremoniile vor continua la ora 16.00, în Biserica Sfântul Ladislau, cu o slujbă ecumenică", a declarat luni, pentru BIHOREANUL, preşedintele executiv al UDMR Bihor, Szabo Odon.

La ora 17.30, liderii UDMR vor depune încă o coroană de flori la statuia revoluţionarului Szacsvay Imre, colaborator al lui Kossuth Lajos, de unde vor defila într-un marş cu făclii spre Parcul Petofi, unde în jurul orei 19.00 vor depune o coroană de flori la statuia poetului Petofi Sandor şi vor asista la un recital de poezie.

Manifestările vor fi încheiate cu un spectacol de muzică şi dansuri populare maghiare, programat la Filarmonica de Stat Oradea de la ora 20.00.

În contrapondere la manifestările organizate de UDMR Bihor, filiala judeţeană a Consilului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, organizaţie condusă de Tokes Laszlo, a recomandat etnicilor maghiari prin intermediul unui comunicat de presă emis săptămâna trecută să nu participe la aceste manifestări, ci să sărbătorească Ziua maghiarilor de pretutindeni în mod individual.