Firma cunoscutului "rege al asfaltului" Nelu Iordache, Romstrade, în asociere cu o firmă din Slatina (judeţul Olt), Primacons, vor împărţi 286,795 milioane lei (peste 66 milioane euro), după ce Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului le-a declarat câştigătoare, în asociere, pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a unui drum judeţean şi a unor drumuri comunale din Bihor.

Asocierea Romstrade-Primacons are obligaţia să încheie lucrările în cel mult trei ani şi să nu le dea în subantrepriză altor firme, urmând ca plata pentru efectuarea lor să fie făcută, conform contractului, în termen de şapte ani. Altfel spus, lucrările trebuie făcute pe datorie, pe cheltuiala firmelor, urmând ca statul să le deconteze, prin guvernele ulterioare!

În lista pentru aceste lucrări este cuprins un singur drum judeţean (DJ 191 Marghita-Tăşnad, în lungime totală de 18,1 kilometri) şi 29 de drumuri comunale fie din interiorul localităţilor, fie între diverse localităţi.

Este vorba despre: Batăr - modernizare străzi (15,7 km), Borod - modernizare străzi şi drumuri (20 km), Buduslău - modernizare străzi (12,4 km), Căbeşti - modernizare străzi (12,4 km), Căbeşti - modernizare străzi (8,1 km), Ciumeghiu - modernizare străzi (6,5 km), Cociuba Mare - modernizare DC 102 (16,2 km), Criştioru de Jos - modernizare străzi (5 km), Curăţele - modernizare străzi (6,1 km), Drăgeşti - modernizare DC 190 până la Stracoş (4,3 km), Gepiu - modernizare străzi (7 km), Holod - modernizare DC 200 (6,1 km), Husasău de Tinca - modernizare străzi (5 km), Lunca - modernizare DC 242 (14 km), Mădăras - modernizare DC 95 Homorog-Tulca (3,4 km), şi a unui drum industrial (0,8 km), Măgeşti - modernizare străzi (4,7 km), Olcea - modernizare DC 97 (3,4 km), Săcădat - modernizare DC 50 Borşa (5,2 km), Săcuieni - modernizare DC Cadea (7,3 km), Şimian - modernizare DC 7 Şilindru (16,3 km), Sânmartin - modernizare străzi (7 km), Sântandrei - modernizare străzi (9,1 km), Şinteu - modernizare străzi (7,4 km), Ştei - modernizare şi reabilitare străzi (8,3 km), Tărcaia - modernizare DC 235 Tărcăiţa (7 km), Tăuteu - modernizare străzi (8,6 km), Uileacu de Beiuş - modernizare străzi (7,5 km) şi Viişoara - modernizare străzi (12,8 km).