La două zile după europarlamentarul Monica Macovei, Elena Udrea şi-a prezentat şi ea la Oradea moţiunea cu care încearcă să-i "smulgă" bihoreanului Vasile Blaga şefia PDL.

În faţa PDL-iştilor bihoreni, fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului a spus că susţinătorii săi din această organizaţie i-au spus să nu vină la Oradea, pentru că este "o cauză pierdută", dat fiind că Bihorul "defilează" cu Blaga la Convenţia Naţională din 23 martie, dar ea consideră că are şanse să câştige preşedinţia partidului.

"Aici la Bihor, colegii care ne susţin ne-au spus să nu venim, că e o cauză pierdută, pentru că este o organizaţie care tot timpul a fost cu Vasile Blaga. Eu zic că nu e o cauză pierdută, şi nu numai din respect faţă de colegi, dar şi pentru că am credinţa că de data asta oamenii vor vota pentru propriul lor viitor".

Udrea, cu curaj. Blaga, cu frică

De altfel, prezentându-şi moţiunea, Elena Udrea a spus că actuala conducere a partidului nu face opoziţie reală USL, deoarece ar fi vulnerabilă la capitolul "afaceri". "Sunt colegi care sunt liniştiţi în faţa actualei guvernări, sunt colegi care nu spun nimic despre ce face actualul Guvern, pentru că la rândul lor nu ştiu dacă nu cumva şi Guvernul actual poate spune multe despre ei", a afirmat Udrea.

Fostul ministru a susţinut că, spre deosebire de liderii de acum ai PDL, care "din iunie 2012 au pierdut un milion de voturi", ea face o opoziţie reală, pentru că nu poate fi şantajată. "I-aţi auzit ani de-a rândul pe cei de la USL cum o să vină la putere şi o să arate ce nenorociri a făcut Elena Udrea la Minister, şi după nenumărate audituri şi nenumărate controale au reuşit să descopere câteva capace de toaletă cumpărate la Ministerul Dezvoltării, şi acelea la sfârşitul lunii februarie a anului trecut, când eu nu mai eram ministru din 2 februarie. Dar nu mai contează, până şi pe acelea mi le asum dacă asta este marea critică a actualei puteri împotriva Elenei Udrea. (...) Aşa am înţeles eu să mă bat pentru lucrurile în care am crezut, necedând. Pentru că am ştiut că la final, neavând nimic de ascuns, eu voi fi cea care voi câştiga, şi am demonstrat asta chiar la alegerile din decembrie", a spus Udrea.

Între trecut şi viitor

Ea a continuat afirmând că, având în vedere această situaţie, în care partidul e condus de oameni "care nu spun nimic", are convingerea că este nevoie în fruntea lui de un om "care să poată lupta fără frică", fără să facă compromisuri cu adversarii.

"Sunt puţini bărbaţi în stare să ducă o asemenea campanie, să reziste unei astfel de campanii. De aceea cred că este important ca după 23 martie acest partid să fie condus de un om curajos, care nu face compromisuri, care nu cedează presiunilor politice, care nu are complicităţi", a spus Elena Udrea. "Vă cer să alegeţi viitorul acestui partid, şi nu trecutul lui", şi-a încheiat ea prezentarea moţiunii.

Gesturi de recunoştinţă

Întrebată ulterior de jurnalişti dacă, în urma vizitelor pe care le face prin organizaţiile judeţene, poate să mai spună că există şi acum primari sau consilieri locali care dorm cu fotografia sa sub pernă, aşa cum i-a mărturisit un primar în anul 2011, fostul ministru a declarat că nu ştie acest lucru, dar că sunt în continuare colegi care îşi manifestă faţă de ea recunoştinţa pentru sprijinul acordat.

"Să ştiţi că am primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Turnu Severin alaltăieri, ceea ce reprezintă un lucru cu adevărat onorant, pentru că în opoziţie nu prea ţi se mai întâmplă să ai asemenea ocazii. Deci nu mai ştiu dacă dorm primarii cu poza sub pernă, dar mai sunt oameni care respectă şi care îşi aduc aminte de parteneriatul pe care l-am avut cât am fost ministru, şi uitaţi că mai sunt astfel de gesturi de recunoştinţă".

Speră în corectitudine

De asemenea, întrebată dacă se aşteaptă ca la Convenţia din 23 martie să mai existe delegaţi care să scandeze "libertate", cum s-a întâmplat în 2011, când preşedinţia partidului a fost disputată între premierul de atunci Emil Boc şi Vasile Blaga, Elena Udrea a spus că îşi doreşte să nu strige nimeni "corectitudine".

"Eu n-am auzit (n.r. - în 2011), sper să fie acum o convenţie organizată corect. Sunt organizaţii care au făcut contestaţii cum s-au făcut listele (n.r. - de delegaţi). Noi sperăm că la final listele să fie întocmite în aşa fel încât să nu fie suspiciuni, pentru că eu cred că nimeni nu vrea să fie ales preşedintele partidului într-o convenţie care să fie ulterior contestată. Deci eu sper la convenţie să nu se strige corectitudine sau altceva, ci pur şi simplu să fie o convenţie despre care toţi să spunem că a fost corect organizată", a spus Udrea.

Elena Udrea şi-a prezentat la Oradea moţiunea "Noul PDL. O nouă Românie" joi, la două zile după ce şi fostul ministru al Justiţiei, europarlamentarul Monica Macovei, s-a întâlnit cu aproximativ 40 de membri ai organizaţiei judeţene. Vasile Blaga urmează să-şi prezinte şi el la Oradea moţiunea în baza căruia candidează, în cursul zilei de vineri.