Dacă nu ar fi avut loc, se putea vorbi despre Oradea ca de o cetate locuită de fantome. Dar, pentru că au existat, protestele începute pro-Arafat şi continuate anti-preşedinte, Guvern, PDL şi chiar opoziţie au ţinut oraşul pe harta vie a ţării.

Anemice ori vehemente, sobre sau rizibile, parazitate de politicieni şi pornite contra tuturor, cu participanţi de soi sau din drojdia societăţii, cu intelectuali şi interlopi, demonstraţiile şi-au atins, totuşi, scopul: acela de a striga că aşa nu mai merge!

11 Malin Veres.jpgDe la Arafat la Băsescu

Seria protestelor a început şi în Oradea, ca peste tot, pe reţelele de socializare. Vineri, 14 ianuarie, asistentul SMURD Mălin Vereş (foto) anunţa pe Facebook că sâmbătă va ieşi în faţa statuii lui Mihai Viteazul. "Nu instig la dezordine, dar sunt solidar cu Raed Arafat. Oradea nu trebuie să doarmă! Susţineţi SMURD, susţineţi-l pe Arafat!", îndemna Vereş.

Peste câteva ore, preşedintele îşi "retrăgea", surprinzător, proiectul legii care ar fi privatizat sănătatea publică, dar era prea târziu: bulgărele pornise la vale. Deşi asistentul SMURD spunea că nu va mai protesta deoarece "nu mai există motivul", alţi orădeni au făcut-o, considerând revolta justificată de prea multele abuzuri ale regimului. Primii au fost Adrian Dume, fost lider al studenţilor, şi succesorul său, Răducu Şerbănescu, care au sunat adunarea în Piaţa Unirii chiar vineri seară. "Acum ori niciodată! Jos tiranul!", cereau cei abia 15 protestatari pe care reuşiseră să-i mobilizeze.

A doua zi, mişcarea căpăta continuitate şi consistenţă, numărul protestatarilor atingând suta. Acţiunea părea să aibă şi un lider, pe Gheorghe Manicea, membru al asociaţiei revoluţionarilor din 1989, care adusese pancarte şi pentru alţii. Ceilalţi protestatari purtau coli A4, cerând aceleaşi lucruri: "Jos Băsescu!", "Jos Guvernul!". După o oră în care au dezbătut "situaţiunea", cel mai important rezultat a fost acordul de a permanentiza protestul, demonstranţii fixând o nouă întâlnire pentru luni seară.

11 Grecu.jpgGrecu' şi românii

Luni, numărul demonstranţilor din Piaţa Unirii a crescut la 300, între ei apărând înfăşurat în tricolor şi Mihai Gabor, zis Grecu' (foto), consilier local în Sântandrei, posesor al unei reputaţii de interlop datorită scandalurilor în care a fost implicată, ani la rând, firma sa de bodyguarzi. "De nevoie am ieşit!", zicea el.

Repertoriul scandărilor s-a îmbogăţit cu lozincile bucureştenilor din Piaţa Universităţii: "Un pitic şi cu un chior şi-au bătut joc de popor!", "Nu vă fie frică, şi Băsescu pică!", "Băsescu şi gaşca lui să se ducă dracului!" (cu varianta "Băsescu şi curva lui să se ducă dracului!"), "Ieşi afară, javră ordinară!", "Anticipate, nu comasate!". Mai pe margine, puteau fi văzuţi deputatul Octavian Bot (ales PDL şi trecut la PNL), prietenul său Mircea Teaha, iniţiator al Partidului Ardelenilor, ori Alexandrina Chelu, cântăreaţă, dar şi membră PSD.

Marţi, la primul miting autorizat, iniţiat de avocatul Petru Trif, au venit doar 17 orădeni, semn clar că oamenii nu voiau să fie organizaţi de nimeni, cu atât mai puţin de figuri în care să nu creadă. În schimb, seara, la statuie, erau peste 200. Grecu' a revenit şi el, supărat că fusese numit interlop, aşa că a dat tonul unei scandări uluitoare: "BIHOREANUL şi TVR, slugile lui PDL!". Încolonaţi, protestatarii s-au îndreptat spre Prefectură, cerând să-i vorbească prefectului Gavrilă Ghilea. Aflând că e plecat din localitate, oamenii au izbucnit: "Prefectul e un laş!".

11 tripon.jpgFilip, trădătorul 

Miercuri a fost ziua sloganelor noi, un fost electrician al Primăriei lansând un "Filip, trădătorul", după care Nicolae Bochiş, un alt membru al asociaţiei revoluţionarilor orădeni, a propus şi el un "Trăiască Bolojan!", fiind însă oprit repede de camarazi. Cei 200 de participanţi au mărşăluit din nou spre Prefectură, unde de data aceasta Ghilea a primit o delegaţie în fruntea căreia se afla un "veteran" al zilelor precedente: fostul vameş Octavian Tripon (foto), cu o condamnare la activ, nemulţumit că profesorii de la Liceul de Artă îi "persecută" copilul.

Oamenii au apucat să-i spună prefectului ce "baiuri" aveau: salariile mizerabile, şomajul în floare şi corupţia mai mare ca oricând. Reprezentantul Guvernului a promis că va transmite nemulţumirile la Bucureşti, iar protestatarii s-au împrăştiat din nou fără incidente.

Joia mare

Profesorii din FSLI, conduşi de Ioan Ţenţ, s-au adunat joi în faţa Prefecturii, de la ora 15, fiind şi ei invitaţi la "dialog", dar dascălii au refuzat, pe motiv că problemele din educaţie nu sunt de competenţa prefectului. Rândurile celor 150 de profesori au fost îngroşate, o oră mai târziu, de cam tot atâţi PSD-işti, în frunte cu senatorul Ioan Mang şi fostul deputat Claudiu Pop, singura ispravă notabilă a acestora fiind că au dat foc unei poze reprezentându-l pe Băsescu.

Seara, în ciuda vremii crâncene, cu lapoviţă viscolită, la statuie s-au adunat alţi 100 de oameni, dar care parcă participau la proteste diferite. În faţă, revoluţionarul Bochiş, controversatul şef al unui ONG filo-francez, Aurel Flonta, posesor de cazier penal de pe vremea "Odiosului", şi fostul vameş penal Tripon adunau semnături pentru ca prefectul să demisioneze dacă nu a transmis la Guvern revendicările din ajun. În spatele lor, căţăraţi pe soclul statuii, "ultraşii" FC Bihor o dădeau deja pe "M... Băsescu" şi pe "Ale, ale, PDL şi USL, aceeaşi mizerie". Aceştia veniseră la miting supăraţi pe prefect, care declarase că liderul liberal Cornel Popa ar fi mobilizat suporterii FC Bihor la manifestaţiile de sâmbătă şi de luni.

De altfel, coborârea nivelului l-a şi făcut pe un protestatar să plece, spunând că "n-am venit să înjur şi nici să spun că toţi sunt din acelaşi aluat, ci să-l dăm jos pe Băsescu şi PDL-ul". În piaţă însă rămăseseră destule figuri colorate, precum "absolvenţi" ai unor şcoli ajutătoare ori un bărbat din Dobreşti, care participa la demonstraţii încă de marţi, motiv pentru care, spunea el, poliţistul comunal l-a luat la ochi. "Ştia că vin la miting, m-a tras pe dreapta şi m-a amendat că n-am avut trusă medicală în maşină"...

Va urma?

Vineri şi sâmbătă, interesul orădenilor a scăzut considerabil, astfel că în Piaţă abia s-au mai adunat 100 de protestatari. Din nou, singura reuşită pare să fi fost aceea că manifestanţii şi-au dat întâlnire şi pentru a doua zi, scandând "Mâine la cinci, ne vedem aici!".

Că protestul va continua prea mult e însă greu de crezut. Cât poate dura o mişcare fără program, care zice că vrea să răstoarne regimul, dar nici nu vrea altceva în loc, temându-se de "aceeaşi mizerie"?...