Comunitatea din Aleșd se pregătește să îl conducă pe ultimul drum pe Norbi, tânărul de 28 de ani care și-a pierdut viața în accidentul produs miercuri noaptea în parcarea spitalului Auxologico President din Băile Felix.
Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 22 noiembrie, la ora 13:00, la capela orașului, potrivit aledonline.ro
Ceasul rău
Norbi se afla la spitalul Auxologico President pentru tratament, după un accident grav petrecut în 2023, la o piscină. Atunci suferise un traumatism cervical sever, care îl lăsase paralizat, însă tânărul nu s-a lăsat bătut, fiind sprijinit constant de familie, prieteni și de comunitatea din Aleșd, care anul trecut a organizat inclusiv un târg caritabil pentru a-i susține tratamentele.
Miercuri noaptea, puțin după ora 23, Norbi ieșise pe o alee pietonală din curtea clinicii, împreună cu Paul, un băiat de 18 ani, aflat în scaun rulant și cu o asistentă medicală. Se aflau lângă intrarea laterală în clădire.
Acolo l-a izbit maşina condusă de o fostă judecătoare din Satu Mare care voia s-o parcheze, însă a confundat pedala de frână cu cea de accelerație. Bolidul, un BMW, a demarat brusc, a izbind grupul de persoane, târând victimele aproximativ 15 metri înainte de a se opri în treptele exterioare ale clădirii.
Impactul i-a fost fatal lui Norbi, care a murit pe loc. Paul şi asistenta care îi însoţea au fost transportați la Spitalul Județean din Oradea.
„Vei rămâne veșnic în inima mea”
„Ai plecat mult prea repede dintre noi. Vei rămâne veșnic în inima mea, soțul meu iubit!”, a scris soția lui Norbi într-o postare pe contul ei de socializare.
Alături de această însemnare, sute de prieteni, cunoștințe și rude au transmis condoleanțe, vorbind despre Norbi ca despre un tânăr puternic, optimist și hotărât, respectat și apreciat de întreaga comunitate.
Ultima fotografie
Tot pe rețelele de socializare a fost publicată și ultima fotografie cu Norbi în viață, surprinsă în curtea clinicii cu doar câteva minute înainte de producerea accidentului, alături de o asistentă.

„Ne-am făcut această poză cu șase minute înainte de stupidul accident care ți-a spulberat viața și visele. O să rămâi mereu în amintirea noastră… Mult prea devreme ai plecat. Echipa spitalului President te-a iubit și ți-a admirat optimismul, mereu cu zâmbetul pe buze și cu o forță mare de a lupta pentru o viață mai bună. Te plângem neîncetat de aseară. Drum lin spre cer, prieten drag!”, a scris pe Facebook asistenta de la Spitalul de recuperare Auxologico pe Facebook.