Peste 120 de microbuze şcolare din judeţul Bihor au fost verificate în ultimele zile de poliţiştii rutieri, iar şoferii care transportă elevi au fost chemaţi la instruire, acţiunea fiind realizată de poliţiştii Serviciului rutier Bihor în contextul pregătirii noului an şcolar.

"Pe parcursul întâlnirilor cu şoferii, se pune accent pe respectarea destinaţiei pentru care au fost repartizate aceste vehicule, se verifică dacă persoanele deţin permis de conducere necesar pentru tipul de vehicul, valabilitatea inspecţiei tehnice periodice precum şi a asigurării obligatorii de răspundere civilă auto", a explicat, joi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Dinu.

Potrivit sursei citate, în următoarele zile, poliţiştii rutieri vor verifica şi semnalizarea rutieră din zona unităţilor de învăţământ, pentru a se asigura de buna vizibilitate a acesteia.

"În situaţia în care vor fi constatate nereguli, poliţiştii rutieri le vor aduce la cunoştinţa administratorului drumului public şi vor solicita remedierea lor, în regim de urgenţă", a mai declarat comisarul şef Dinu.