După victoria din cupă de la Cermei (județul Arad), fotbaliștii de la Luceafărul Oradea se pregătesc acum pentru meciul din campionat, din etapa a 7-a, care va avea loc duminică la Bacău, cu nou-promovata Aerostar din localitate.

Deși pare un joc accesibil după situația din clasament, băcăuanii ocupând ultimul loc, cu un singur punct, meciul nu va fi simplu pentru elevii antrenorului Cristian Lupuț, moldovenii de la Aerostar având prestații bune în ultimele meciuri, chiar dacă au pierdut, cel mai elocvent exemplu reprezentând evoluția de la Cluj, din etapa precedentă. Băcăuanii sunt motivați să „spargă gheața” și să obțină prima victorie din Liga a II-a.

Jocul dintre Aerostar Bacău și Luceafărul va avea loc duminică, de la ora 11, și se va desfășura pe stadionul cu același nume, Aerostar. Meciul nu va fi însă televizat.

În ceea ce-i privește pe elevii antrenorului Lupuț, jucătorii de la Luceafărul sunt şi ei  dornici de a obține punct sau puncte în acest meci, având în vedere că, în campionat, vin după două înfrângeri consecutive, cea de la Cluj și cea de acasă cu UTA. Victoria din cupă, de la Cermei, le-a mai refăcut însă moralul și sunt încrezători într-un rezultat pozitiv duminică.

Runda a 7-a a Ligii a II-a programează marea majoritate a disputelor sâmbătă, dar numai un joc va putea fi urmărit pe micul ecran pe 15 septembrie, meciul de la Arad, dintre UTA și Academica Clinceni. În schimb, două din cele trei partide de duminică, dar și ultimul joc, cel de luni, de la Pitești, vor fi televizate.


Programul etapei a 7-a a Ligii a II-a la fotbal:

Sâmbătă

Ora 11.00 CS Mioveni – Energeticianul
Ora 11.00 Daco-Getica Bucureşti - Chindia Târgovişte
Ora 11.00 SSC Farul Constanţa - Metaloglobus Bucureşti
Ora 11.00 Dacia Unirea Brăila - Pandurii Târgu Jiu
Ora 11.00 Ripensia Timişoara - CS Baloteşti
Ora 12.30 UTA Arad - Academica Clinceni (DigiSport 1, TelekomSport 1 și Look TV)

Duminică

Ora 11.00 Aerostar Bacău - Luceafărul Oradea
Ora 11.00 ACS Poli Timişoara - Sportul Snagov (DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV)
Ora 13.00 Petrolul Ploieşti - ASU Politehnica Timişoara (DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV)

Luni

Ora 18.00 FC Argeş - Universitatea Cluj (DigiSport 1, TelekomSport 1, Look TV)