După ce săptămâna trecută au participat la primul turneu de pregătire din acest an, în Ungaria, unde s-au impus în ambele jocuri susţinute, handbaliştii de la CSM Oradea s-au aflat, de joi până sâmbătă, la Odorheiu Secuiesc, unde au luat parte la un alt turneu de jocuri amicale, mult mai puternic însă.

Formaţia antrenată de George Tăutu a întâlnit două echipe din prima ligă - Steaua Bucureşti, situată pe locul 6, respectiv CSM Făgăraş, de pe locul 11 din Liga Zimbrilor - precum şi pe echipa locală, HC Szejke, situată pe primul loc în Seria C a Diviziei A.

În prima dispută, joi, CSM Oradea a dat peste cel mai redutabil adversar, Steaua Bucureşti, în faţa căreia s-a recunoscut învinsă la o diferenţă de nouă goluri, scor 26-35. Prestaţia echipei orădene a fost, totuşi, bună, chiar dacă şi la pauză adversarii conduceau cu 17-11.

Vineri, în cea de-a doua etapă, echipa orădeană s-a confruntat cu HC Szejke Odorhei, fiind învinsă din nou, cu scorul de 31-41, după ce la pauză s-a consemnat 15-19.

Sâmbătă, în ultima zi a turneului, CSM Oradea a avut-o ca adversară pe CSM Făgăraş, formaţie de care a fost depăşită cel mai clar, cu scorul de 42-21. De altfel, echipa din Făgăraş a şi câştigat turneul.

Pentru handbaliştii de la CSM Oradea urmează acum primul joc oficial din 2020, duminică, 26 ianuarie, cu începere de la ora 13, la Arena Antonio Alexe, în compania celor de la CSU Constantin Brâncuşi Târgu Jiu. Partida va conta pentru Seria D a campionatului Diviziei A, unde CSM Oradea ocupă primul loc.