Un bărbat a intrat în stop cardio-respirator şi o femeie a fost şi ea rănită, vineri după-amiaza, după ce bărbatul, aflat la volanul unui Opel, a depăşit coloana care aştepta la o trecere la nivel cu calea ferată, fără bariere, intrând direct sub roţile unui tren.

Maşina a fost târâtă peste 100 de metri, până când mecanicul de locomotivă a reuşit să oprească trenul.

Între timp, unul dintre şoferii opriţi la trecerea de cale ferată a sunat la 112. "Apelul a fost dat la ora 15.57. Accidentul s-a produs pe drumul judeţean 764 F, în afara localităţii Finiş unde un autoturism a fost acroşat de trenul care circula pe relaţia Vaşcău - Holod, la o trecere la nivel cu calea ferată, fără bariere", a declarat, vineri, pentru BIHOREANUL, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Dinu.

Potrivit lui Dinu, din primele date comunicate de poliţiştii rutieri aflaţi la faţa locului, şoferul maşinii a rămas încarcerat în timp ce pasagera lui a ieşit singură din autoturism.

"Poliţiştii sunt la faţa locului şi efectuează cercetări. În acest moment, traficul rutier şi cel feroviar sunt blocate în zonă", a mai spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, rugându-i pe participanţii la trafic să respecte indicaţiile agenţilor rutieri care dirijează circulaţia în zonă.

Purtătorul de cuvânt al SMURD-UPU Bihor, dr. Dacian Juca, spune că şoferul autoturismului, un bărbat în vârstă de 62 de ani, a fost găsit conştient între fiarele autoturismului, însă a intrat în stop cardio-respirator în momentul descarcerării. "Se efectuează manevre de resuscitare", a precizat, în jurul orei 17.30, dr. Juca. 

"Pasagera, o doamnă în vârstă de 59 ani, prezintă traumatism de torace, însă este conştientă şi a ieşit singură din autoturism", a spus Juca, adăugând că echipajele de intervenţie au pornit cu ea spre UPU.

UPDATE:

După ce salvatorii ajunşi la faţa locului l-au resuscitat fără succes timp de o oră şi 20 de minute pe bărbat, acesta a fost declarat decedat, în jurul orei 18. Acesta avea numeroase traumatisme şi fracturi, respectiv leziuni ale organelor interne.