Cunoscutul interpret de muzică populară Cornel Borza a ajuns, vineri după amiază, cu maşina în curtea unui sătean din Bucea, după o explozie de pneu la roata din spate.

Evenimentul rutier s-a produs pe DN 1, la coborârea de pe Piatra Craiului, spre Cluj Napoca, unde cunoscutul folclorist bihorean urmează să susţină un concert în cadrul unui spectacol organizat de Consiliul Judeţean Cluj.

"Am aţipit pe scaunul din dreapta şoferului, că eu nu conduc. M-am trezit în curtea omului. A explodat cauciucul de la una din roţile din spate, carosabilul a fost ud, ne-am lovit de o maşină de pe sensul opus şi apoi de un gard. Bine că nu a fost mai rău, că după acea maşină era un TIR. Scula rea nu piere", a glumit Borza, contactat de BIHOREANUL, bucuros că a scăpat teafăr din accidentul rutier.

În ciuda evenimentului, folcloristul spune că îşi va continua drumul spre Cluj, iar apoi se întoarce la Oradea, urmând ca sâmbătă să plece spre Statele Unite ale Americii, tot pentru un concert, de astă dată pentru românii din Chicago.

"Ieri am fost la Timişoara, acum îmi aştept soţia, vine cu un fin de-al meu, să mă ducă la Cluj. Acum o să îmi aud, concurenţa mă îngroapă deja. Or să zică <uită-te, i s-o arătat>. Dar n-am io bai. Cu atâţia preoţi în familie, nu-mi fac griji", a mai povestit Borza.

Deşi evenimentul rutier abia s-a consumat, cântăreţul spune că telefonul îi sună deja continuu. "M-a sunat şi domnul Bolojan, să mă întrebe dacă am păţit ceva. Nu ştiu de unde or aflat toţi". 

Contactat de BIHOREANUL, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Cluj, agentul şef principal Traian Morar a declarat că cercetările în cazul evenimentului rutier sunt, încă, în desfăşurare. "Deocamdată ştiu doar că sunt două maşini implicate. Vom reveni cu informaţii suplimentare, după finalizarea cercetărilor", a spus Morar.