Luni, la ora 11, cei 96 de angajaţi ai Casei Judeţene de Pensii - din care 75 în Oradea, 9 în Beiuş şi doi în Marghita - au declanşat un protest spontan, închizând uşa instituţiei şi afişând pe vitrină explicaţia „Protest spontan”.

Persoanele care au avut de rezolvat diverse probleme la sediul instituţiei nu au putut să intre în incinta acesteia, holul fiind ocupat de angajaţi.

Provocare pentru Olguţa

Reprezentantul acestora, Ştefan Keşeru, a coborât şi el din birou pentru a explica jurnaliştilor că motivul declanşării protestului este faptul că în data de 16 noiembrie au trimis ministrului Muncii Lia Olguţa Vasilescu - fără a primi de atunci niciun răspuns - o adresă prin care au semnalat discriminările la care sunt supuşi în comparaţie cu colegii din aceeaşi familie ocupaţională, adică angajaţi ai unor instituţii precum Casa Asigurărilor de Sănătate, direcţiile de Sănătate Publică, Direcţiile şi Administraţiile judeţene ale Finanţelor Publice.

„Îi dau la Olguţa fluturaşul meu de salariu, să vedem dacă poate trăi din banii ăştia!”, a declarat în aplauzele colegilor una dintre angajate, Ana Maria Mărcuţ, arătând că este plătită cu doar 1.299 lei, în condiţiile în care are 35 de ani de vechime în muncă, din care 21 de ani la Casa de Pensii Bihor.

Diferenţe nejustificate

Reprezentantul angajaţilor, Ştefan Keşeru, a explicat că în adresa trimisă luna trecută ministrului Muncii angajaţii Casei Naţionale de Pensii au avut ca revendicare „alinierea grilei de salarizare la familia ocupaţională, noi având salarii mai mici cu 50% - 70% faţă de colegii din Finanţe, CAS şi DSP-uri”, chiar şi după aplicarea noii Legi a Salarizării Unice.

Un arhivar de la Casa de Pensii are, de exemplu, salariul de 1.606 lei faţă de 2.996 lei cât are un arhivar de la Finanţe, un consilier sau un inspector debutant are 1.474 lei faţă de 3.331 lei omologul de la Finanţe, un consilier sau inspector gradaţia III de la Casa de Pensii este plătit cu 1.884 lei faţă de 3.151 lei ai unui coleg de la Finanţe sau 3.700 lei de la DSP.

Un consilier sau inspector cu gradaţia V primeşte la Casa de Pensii 4.182 lei, iar la DSP 7.188 lei, ba chiar şi directorul executiv adjunct de la Casa de Pensii are salariul de 6.244 lei faţă de 9.081 lei omologul de la Finanţe.

Depinde de ministru

Protestul este programat să dureze până la ora 13, iar în funcţie de răspunsul Ministerului Muncii poate fi repetat şi în zilele următoare.

„În această dimineaţă, aflând că în mai multe judeţe angajaţii declanşează proteste spontane, preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Robert Iulian Stănescu, ne-a transmis să nu facem nimic, pentru că va merge la Minister”, a spus reprezentantul salariaţilor de la Casa Judeţeană de Pensii Bihor. „În funcţie de răspunsul pe care îl vom primi, vom hotărî împreună cu colegii din Bihor şi din celelelalte judeţe ce poziţie vom avea”, a spus Keşeru.

Acţiuni similare, cu proteste spontane, au fost declanşate în cursul zilei de luni şi în alte judeţe din ţară, precum Cluj, Sălaj, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Iaşi.