Avocatul Cosmin Moraru a cerut să fie audiat, marţi după-amiază, în faţa judecătoarei Adela Controvici de la Curtea de Apel Oradea, chemată să se pronunţe în privinţa solicitării procurorilor de la Parchetul Curţii de Apel Oradea de a prelungi măsura arestului preventiv dispus săptămâna trecută atât în cazul lui, cât şi a soţiei sale.

În şedinţa care s-a desfăşurat în cameră de consiliu, adică fără public, avocatul s-a declarat nevinovat, pretinzând că a fost de faţă când soacra sa, Vilhan Piroska, a fost ucisă de Pazurik Iosif, fostul ei soţ.

Scenariu "conjugal"

Potrivit lui Moraru, cei doi s-ar fi înâlnit în apartamentul lui şi, pe fondul unor divergenţe vechi, discuţiile au degenerat. Iosif Pazurik ar fi lovit-o pe fosta sa soţie cu un blocator de volan, iar apoi i-ar tăiat gâtul cu un cuţit. Moraru a susţinut chiar că a încercat să intervină pentru a-şi salva soacra, însă nu a reuşit.

Totodată, avocatul a pretins că după comiterea omorului, socrul său ar fi transportat cadavrul cu maşina lor într-un loc despre care nu ştia nimic, iar apoi i-ar fi returnat autoturismul. Totul, a zis el, fără ca soţia sa, Krisztina, să fi văzut ori auzit ceva, deoarece s-a aflat într-o altă cameră, neavând nicio contribuţie la ce s-a întâmplat.

Declaraţiile avocatului s-au oprit, însă, aici. Moraru a refuzat să spună ceva despre curăţenia pe care a făcut-o, împreună cu soţia sa, după crimă, unde a dispărut covorul din holul lor ori despre motivul pentru care au fugit în străinătate.

"Să spună ce vrea"

"Justiţia o face Înalta Curte de Casaţie şi nu presa", le-a adresat el jurnaliştilor, în timp ce poliţiştii îl escortau la maşina cu care urma să fie dus înapoi în Arestul Poliţiei.

Chestionat de jurnalişti pe marginea afirmaţiilor făcute de ginerele său, Iosif Pazurik a refuzat, pe holul instanţei, orice comentariu. "Nu comentez, să spună ce vrea", a spus el.

La ieşirea din sala de judecată, şi apărătorul lui Moraru, Răzvan Doseanu, a fost reţinut în declaraţii. "Clientul meu pretinde că autorul crimei este socrul său şi că a fost de faţă la ce s-a întâmplat. Totodată şi-a exonerat soţia", a declarat, scurt, Doseanu.

Răspunsuri cu ţârâita

Cel mai volubil a fost însă apărătorul Krisztinei Pazurik, Alexandru Lele, care a criticat actul de acuzare al procurorilor, pe care l-a catalogat ca fiind "făcut pe genunchi", deoarece nu stabileşte clar vina fiecăruia, motiv pentru care femeia nici nu se poate apăra.

De asemenea, Lele a criticat şi apărarea avocatului Moraru, susţinând că acesta este "lipsit de bărbăţie" pentru că şi-a pus soţia într-o situaţie imposibilă. "Dincolo de dreptul ei de a nu da nicio declaraţie, acum nici dacă vrea nu poate spune nimic : dacă zice adevărul înseamnă că infirmă varianta pe care merge soţul ei, cum că ar fi o a treia persoană care este autorul, şi îl inculpă pe el. Dacă nu dă declaraţii, lasă să planeze o urmă de bănuială asupra tatălui ei, pe care îl indică Moraru", a explicat Lele situaţia ingrată în care se află clienta lui.

Or, spune tot el, apărarea ui Moraru este de-a dreptul... "imbecilă". "El crede că gata, dacă vine cu poezia, gata, a scăpat. L-am întrebat care e logica, adică de ce să fugi tu mă din ţară dacă ţi-ai rezolvat problema. El nu-şi iubea socrii. De soacră a scăpat, că a ucis-o socrul, iar socrul merge la închisoare. Atunci, de ce să fugă? Dar când a venit vorba să răspundă la întrebări, a început să-l doară capul, era obosit sau nervos", a arătat Lele.

Pe de altă parte, din probele existente la dosar reiese clar că Iosif Pazurik, socrul lui Moraru, a fost exclus deja de anchetatori din cercul de suspecţi. "Este o variantă pe care anchetatorii au eliminat-o, după ce i-au stabilit alibi, minut cu minut. E o chestie fără viitor, iar ea se sacrifică absolut aiurea pentru el", este de părere Lele.

În urma dezbaterilor, judecătoarea Adela Condrovici a refuzat să se pronunţe pe loc asupra solicitării procurorilor, stabilind că pronunţarea soluţiei se va face miercuri, la prânz. Decizia nu va fi, oricum, definitivă, putând fi atacată, prin recurs, care se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.