Curtea de Apel a decis: fostul director adjunct al RAR Bihor, Mihai Domocoş, rămâne condamnat cu suspendare

De citit: http://m.hotnews.ro/stire/1718232

În sala de judecată s-a iscat furtuna. Se simte în aerul electrizat dintr-odată. “Vă rog frumos să luaţi loc. Pentru numele lui Dumnezeu, luaţi loc, doamna procuror!” răbufneşte judecătorul, o femeie blajină altfel. Da’ de unde, acuzatorul statului insistă, indiferent la rugămintea completului. “Doamna procuror, mă ridic şi plec şi părăsesc sala… vă rog frumos, lăsaţi-mă în pace, procuratura mă aşteaptă de partea astalaltă şi nu mă lasă în pace, aici dumneavoastră la fel, cum vreţi să judec dosarul în condiţiile astea? Ne ridicăm şi chemăm presa, terminăm cu astea!” fulgeră magistratul dindărătul crucii. Scena este reală, ea s-a petrecut aievea, n-am schimbat o vorbă din dialogul cu pricina. Disperarea din cuvintele judecătorului de mai sus o intuiesc şi în tăcerea multora dintre colegii săi. Supuşi unei ofensive fără precedent, judecătorii români au devenit uşor, uşor, anexele procurorilor. Maşinării programate doar să confirme rechizitoriile şi atât. Egalitatea de arme între acuzare şi apărare este o gogoriţă propagandistică în care nu mai cred nici studenţii de la… Agronomie. Egalitatea de care vorbeam ar trebui restabilită măcar între procuror şi judecător, apărarea oricum contează prea puţin în ochii funcţionarilor însărcinaţi de Bruxelles să ne monitorizeze poticnelile. Când loturi întregi de judecători sunt plimbate pe la parchet să dea socoteală în legătură cu convorbiri telefonice suspecte, dreptul la un proces echitabil s-a năruit. Cum să împarţi dreptatea dincolo de orice ingerinţă, de vreme ce figurezi cu o calitate incertă într-un dosar penal? Undeva, la parchet, există o coală pe care tu ai scris o declaraţie ce poate fi folosită oricând împotriva-ţi. Făptuitorul se transformă lesne în învinuit, iar de aici încolo totul este o chestiune de zile. Alegi, iată, să ”colaborezi” cu organul de urmărire penală şi condamni pe bandă rulantă, ce imparţialitate şi convingeri proprii?Nu se cade, de dragul orgoliului profesional, să-ţi pierzi roba sacrosanctă şi aura de magistrat. Aşa că faci din carieră un compromis ruşinos, cu gândul la pensia ce va să fie cândva. Uneori îţi sare ţandăra chiar în timpul şedinţei de judecată şi ameninţi cu presa, la atâta îţi reduci revolta. Te sufocă frustrarea, dar îţi accepţi statutul de persoană vulnerabilă, aflată pe o listă de bănuiţi. “Mă ridic şi părăsesc sala, chem presa!” este şi acesta un chip al reformei justiţiei neaoşe în epoca globalizării absurde. Să ni-l asumăm ca atare şi să-l dezvăluim opiniei publice, cât să-l mai pitim? Un judecător îl sună pe poliţistul din comună, prin intermediul primarului, şi-i cere o audienţă. Şeful de post îi primeşte curtenitor şi îi înregistrează pervers, prin depăşirea limitelor mandatului legal. Ştiţi ce se scrie în hotărârea de condamnare a primului? N-o să vă vină să credeţi, zău! Cică “Era clar şi fără putinţă de tăgadă că în asemenea cazuri venea (n.m. judecătorul) pentru rezolvarea unei probleme nelegale, care nu se putea rezolva la telefon”!!? Aşadar, dragi judecători, un tovarăş de-al vostru a instituit o prezumţie de incorectitudine de care veţi scăpa anevoie. Oriunde veţi merge, după o prealabilă discuţie telefonică, veţi fi însoţiţi de nemeritata suspiciune, “clar şi fără putinţă de tăgadă” ! Şi atunci, ca să nu ai necazuri cu Ministerul Public, nu e mai înţelept să “înghiţi” toate “gogoşile judiciare” aruncate dintr-acolo? Decât să plângă mama, mai bine să jelească ăia din boxă, sună dintotdeauna deşteptăciunea băştinaşă. Supus unor presiuni şi provocări neîntâlnite altădată, judecătorul român este pândit la fiecare pas. În sală, procurorul de şedinţă, afară, Parchetul, sub robă şi-n dosul Bibliei de pe masă, microfoane. Başca ecranul televizorului şi hârtia de ziar, toţi îi sunt potrivnici, nimeni nu-i sare în ajutor. Iar deasupra, nemulţumirea justiţiabililor, niciodată împăcaţi cu verdictul! O singură scăpare are: competenţa şi corectitudinea! “Orfanii Justiţiei” este sintagma defel onorabilă cu care sunt gratulaţi tinerii ieşiţi de pe băncile Institutului Naţional de Magistratură. Li se zice aşa pentru “n-au mamă, n-au tată “ şi condamnă exemplar, cu deplasată severitate. De parcă noi, cei vechi, eram altcumva în tinereţe! Aidoma gândeam şi noi, în excesele justiţiare ale pubertăţii… Norocul nostru s-au numit şefii cărora ne subordonam, adesea cu îndărătnicie, şi care ne temperau zeloşenia. Azi, “orfanii” de care vă povestesc au şefi tot dintre ei, iar un exces n-a domolit nicicând un alt exces. Dimpotrivă, s-au aţâţat unul pe altul şi de aici lipsa de măsură în hotărârile judecătoreşti recente. Un judecător se plânge că sediul instanţei e înţesat de microfoane şi deplânge imprudenţa unei colege: “…nu e conştientă că în birou nu se vorbeşte …(…) În toate birourile. Şi la mine şi la …A trebuit s-o scot, «bă, nu aici», să nu …Da, la ea în birou vorbeşte… (…) Păi, da’ se aude … Ştiţi cum vibrează pereţii?” Vasăzică, Justiţia vibrează. La orice semnal transmis dinspre cei care au montat aparatele de ascultat, tehnica de interceptare. Să ne mai mire, prin urmare, soluţiile pronunţate în dosarele controversate? Deloc. Alt judecător se confesează traficantului de influenţă: “Deci îţi spun eu! Este ca la piaţă: cine dă mai mult. Şi nu se poate aşa ceva”. Ba bine că nu, se poate, o arată ultimele anchete anticorupţie. “Hai la mine, am o achitare proaspătă, abia culeasă, e ecologică! O dau ieftin”, aud parcă strigându-se dindărătul tarabei pe care este desenată o balanţă. Sau: “Vând la preţuri negociabile pedepse neprivative de libertate, gustaţi-le, sunt zemoase şi dulci!” Ori : “Apropiaţi-vă, aveţi posibilitatea să cumpăraţi de la mine pachete promoţionale cu liberări provizorii şi amenzi administrative, nu costă cine ştie ce, e final de sezon!” Mă doare visul de odinioară scriind toate astea, închipuirile despre dreptate trăite de studentul la drept care am fost cândva s-au năruit pe rând. O scriu cu părere de rău şi simt deşirându-se definitiv toate iluziile mele… Înalta Curte, cu urechile căscate la populaţie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis lunar 300 de mandate de interceptare pe siguranţa naţională: “Numărul propunerilor admise având ca obiect emiterea mandatelor de interceptare în cazul indiciilor de ameninţări contra siguranţei naţionale este de 3.602 în anul 2012 şi 2.197 până la data de 8 august 2013”, informează publicaţia electronică Lumea Justiţiei. Ca atare, ea trage concluzia că “siguranţa naţională a României este serios pusă în pericol. Cel puţin asta reiese dacă avem în vedere numărul de mandate de interceptare emise, în fiecare an, în baza unor indicii privind ameninţări la adresa siguranţei naţionale”. În realitate însă, aşa cum bine se ştie, a devenit o practică deja ca multe din dosarele instrumentate de procurori să se susţină aproape în exclusivitate pe interceptări realizate în baza unor mandate pe siguranţa naţională. An de an, mii de astfel de mandate sunt emise de către judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Potrivit unui răspuns acordat Lumeajustitiei.ro de instanţa supremă, în mai puţin de doi ani, Înalta Curte a emis aproape 6.000 de mandate de interceptare în baza unor indicii privind ameninţări la adresa siguranţei naţionale. Mai exact, în 2012, ICCJ a emis 3.602 de mandate pe siguranţa naţională, iar în primele şapte luni ale anului 2013 numărul acestora a fost de 2.197. Un simplu calcul ne arată că anul trecut au fost emise cam 300 de astfel de mandate pe lună, media păstrându-se şi pentru anul 2013. Cifrele care arată un “fenomen”, care derivă din marile pericole la adresa României, sunt atestate de Înalta Curte: “Numărul propunerilor admise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie având ca obiect emiterea mandatelor de interceptare în cazul indiciilor de ameninţări contra siguranţei naţionale este de 3.602 în anul 2012 şi 2.197 până la data de 8 august 2013”. Ameninţările la adresa siguranţei naţionale a României sunt menţionate în Legea 51/1991. Printre acestea regăsim, acţiuni care vizează suprimarea independenţei şi indivizibilităţii statului român, provocarea de război sau înlesnirea ocupaţiei militare, trădarea ori actele teroriste. Acestea sunt explicit stipulate în articolul 3 din Legea 51/1991 privind siguranţa naţională a României Constituie ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României următoarele: a) planurile şi acţiunile care vizează suprimarea sau ştirbirea suveranităţii, unităţii, independenţei sau indivizibilităţii statului român; b) acţiunile care au ca scop, direct sau indirect, provocarea de război contra ţării sau de război civil, înlesnirea ocupaţiei militare străine, aservirea faţă de o putere străină ori ajutarea unei puteri sau organizaţii străine de a săvârşi oricare din aceste fapte; c) trădarea prin ajutarea inamicului; d) acţiunile armate sau orice alte acţiuni violente care urmăresc slăbirea puterii de stat; e) spionajul, transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, procurarea ori deţinerea ilegală de documente sau date secrete de stat, în vederea transmiterii lor unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora sau în orice alt scop neautorizat de lege, precum şi divulgarea secretelor de stat sau neglijenţa în păstrarea acestora; f) subminarea, sabotajul sau orice alte acţiuni care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români sau pot aduce atingere capacităţii de apărare ori altor asemenea interese ale ţării, precum şi actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sau apărării naţionale; g) acţiunile prin care se atentează la viaţa, integritatea fizică sau sănătatea persoanelor care îndeplinesc funcţii importante în stat ori a reprezentanţilor altor state sau ai organizaţiilor internaţionale, a căror protecţie trebuie să fie asigurată pe timpul şederii în România, potrivit legii, tratatelor şi convenţiilor încheiate, precum şi practicii internaţionale; h) iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea în orice mod a acţiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune în pericol sub orice formă unitatea şi integritatea teritorială a României, precum şi incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept; i) actele teroriste, precum şi iniţierea sau sprijinirea în orice mod a oricăror activităţi al căror scop îl constituie săvârşirea de asemenea fapte; j) atentatele contra unei colectivităţi, săvârşite prin orice mijloace; k) sustragerea de armament, muniţie, materii explozive sau radioactive, toxice sau biologice din unităţile autorizate să le deţină, contrabanda cu acestea, producerea, deţinerea, înstrăinarea, transportul sau folosirea lor în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, precum şi portul de armament sau muniţie, fără drept, dacă prin acestea se pune în pericol siguranţa naţională; l) iniţierea sau constituirea de organizaţii sau grupări ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a acestora, în scopul desfăşurării vreuneia din activităţile enumerate la lit. a) – k), precum şi desfăşurarea în secret de asemenea activităţi de către organizaţii sau grupări constituite potrivit legii”. Numărul interceptărilor cerute de procurori şi avizate de judecătorii de la diferite instanţe este însă de ordinul zecilor de mii. Situaţia prezentată de Lumea Justiţiei se referea doar la cererile pe mandat de siguranţă naţională, dar “urechile” investigatorilor sunt făcute pâlnie către populaţie. În 2007, potrivit unor statistici, Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor (CNIC) a pus în aplicare 10.272 acte de autorizare, respectiv 15.414 posturi telefonice. În 2008 autorizările de interceptări au crescut cu 20% iar în 2009 cu alte 13 procente. Europarlamentarul PNL Norica Nicolai a opinat în repetate rânduri că în România interceptările au devenit “un sport naţional”, iar ele sunt în majoritatea cazurilor singurele probe ale procurorilor. În plus, România este singura ţară condamnată la CEDO pentru interceptarea ilegală a telefoanelor. SRI a pierdut şi în procesul intentat de Dinu Patriciu pentru interceptarea ilegală a telefoanelor. Suc cu “aromă” de microfoane şi camere în miniatură. Cele mai noi metode de interceptare ale DNA Procurorii DNA trec la nivelul următor la capitolul interceptări, folosind sticle de suc. Mai exact, Direcţia Naţională Anticorupţie vrea să cumpere sticle de suc, de plastic, de o jumătate de litru, în care să monteze microfoane şi camere video în miniatură, scrie antena 3. Anunţul de achiziţie este precizat într-un document oficial aprobat de procurorul-şef Laura Codruţa Kovesi. DNA este dispusă să cheltuiască în total aproximativ 92.800 de euro, din fonduri europene şi de la bugetul de stat, pe echipamente de ascultare şi înregistrare de ultimă generaţie, dar şi pe obiecte în care acestea să fie ascunse. Pe lângă sticlele de suc, camerele video şi microfoanele urmează să fie ascunse şi în detectoarele de radar, dar şi în agende care trebuie să aibă neapărat planificator şi spaţiu pentru pix sau creion. De asemenea, vor mai fi achiziţionate şi poşete de damă din piele neagră sau ceasuri de firmă, tot pentru a fi montate în ele microfoane şi camere video. De pe lista de cumpărături nu lipsesc nici laptopurile în scopul monitorizării audio şi video în timp real şi nici camerele video care să prindă imaginea Full HD sau căştile audio profesionale.

STRATEGIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE PE PERIOADA 2012-2015 România, ca stat democratic european, promovează o politică publică integrată în materia consolidării integrităţii instituţionale, bazată pe o atitudine proactivă orientată spre reducerea costurilor corupţiei, dezvoltarea mediului de afaceri bazat pe concurenţă, creşterea încrederii publicului în justiţie şi administraţie, precum şi implicarea societăţii civile în procesele decizionale. Strategia naţională anticorupţie are ca premise asumate politic importanţa asigurării stabilităţii cadrului legislativ şi instituţional anticorupţie şi alocarea resurselor adecvate pentru o funcţionare eficientă a instituţiilor publice în serviciul cetăţeanului. Raportul CE privind progresele realizate de Romania în cadrul MCV, dat publicităţii în luna iulie 2011, reiterează recomandarea consolidării politicii generale anticorupţie, în special prin îmbunătaţirea coordonării la cel mai înalt nivel şi elaborarea unei noi strategii multianuale solide pentru a preveni şi a pedepsi actele de corupţie, ţinând seama de recomandările făcute într-un studiu de impact independent (1).

Vrem o societate în care dezvoltarea liberă a fiecăruia să contribuie la dezvoltarea liberă a tuturor. Considerăm că oamenii sunt cea mai importantă resursă. Investiţia în oameni stă la baza credinţei noastre. Toţi cetăţenii ţării trebuie să aibă acces egal la drepturi, obligaţii şi oportunităţi. Cultura, educaţia permanentă, sănătatea sunt drepturi egale pentru toţi iar nu privilegii. Susţinem munca bine organizată ca izvor al bunăstării individuale şi naţionale. Vrem să creăm oportunităţi pentru cât mai multe locuri de muncă. Munca bine plătită este cea mai bună protecţie socială. Garantăm şi protejăm proprietatea privată dobândită legal. Proprietatea acumulată prin încălcarea legii este un atentat la libertatea şi bunăstarea celorlalţi. Apărăm dreptatea şi solidaritatea socială. Ele sunt, întotdeauna, condiţii esenţiale pentru progres în economie, încunoaştere, în viaţa de zi cu zi. Milităm pentru un nou Stat social, aliat al cetăţenilor în bătălia pentru eliminarea sărăciei. El va fi sprijinul cel mai puternic pentru adaptarea tuturor la schimbările pe care viitorul le va aduce. El va fi principala resursă pentru reinstaurarea încrederii între oameni, între oameni şi instituţii, pentru construcţia unei societăţi solidare, responsabile faţă de toţi membrii săi. Promovăm competiţia liberă a valorilor în slujba interesului naţional. Apărăm minorităţile legitime. Toţi cei lipsiţi de apărare, vulnerabili, exploataţi din punct de vedere economic, social şi moral găsesc în noi tot sprijinul de care au nevoie. Încurajăm iniţiativa cetăţenească şi manifestarea spiritului comunitar. Suntem un spaţiu politic deschis către toate ideile şi soluţiile care sunt inspirate de valorile noastre fundamentale, valorile Europei Sociale: solidaritatea, libertatea, egalitatea, justiţia socială şi responsabilitatea. Acţionăm pentru modernizarea permanentă a societăţii româneşti, pentru integrarea ei deplină în familia europeană. Pentru toate acestea ne angajăm, politic şi moral, în faţa cetăţenilor României!

DAR PE PETI HOTUL SI SPAGARUL DE LA A.R.R. CAND IL ARESTEAZA D.N.A.,CEL MAI ORDINAR SI JEGOS SPAGAR DIN BIHOR

Si la ARR e la fel . Dai la greu 100 eur si primesti actele solicitate pe loc ! Nu dai mai vii ,mai trebuie sa aduci ceva ,mai astepti pentru o semnatura ,ca seful lor face naveta de la Bins si niciodata nu ii !? Mare-i spaga la stat !? Si mari flaminzi aia care traiesc din ea impreuna cu cei ce iau pus acolo .

Sint chiar acum la rand, am avut programare de la ora 10 si nici acum nu am intrat, sr sa f bine , sunt cu cineva care in fiecare zi e aici si lucreaza cu un inginer de la linia 1 cred ca este seful ca mio luat actele si so dus la el, am dat150 de lei si mi a zis ca primesc actele azi si ca rezolva el tot, sper sa fie asa.

Mai Nicu zici de Domocos, eu nul cunosc personal, am citit doar articolul, dar crezi ca alti din RAR nu iai spaga, eu stiu pe un tip care se ocupa de masini si imi povesteste de mafia actuala de acolo, si cat da spaga la directorul adjunct al RAR ala mic ungurul si la toata glota, cand a fost cu partajul sa datcate 100 de euro la intermediar pentru programare, ca nu mai erau locuri. De ce nu mergi in curtea RaR sa vezi catisamsari sunt si cum se lucreaza si cine cati ar merita sa aiba soarta lui Domocos, eu cred ca Domocos este mic pui fata de ce se intimpla acum in RAR.

domocos...cate sute de mii de euro ai luat spaga? ai trecut masini de 15 ani, vai de ele. si oameni care nu ti-au dat spaga, nu au trecut RAR cu masini de 5-6 ani. si le-ai zis in fatza ca in bihor ei nu mai trec niciodata. trebuia sa iti faci meseria corect, nu pe spagi. magarule

Dar pe inculpatii de la ARR-BIHOR trimisi in judecata din martie 2011 pentru fapte de coruptie (mita,spaga,abuz in serviciu,trafic de influenta ) cand ii condamnati !! Ca au trecut deja 3 ani si baietii vor sa scape basma curata !

I. Flagrantul. Provocarea. Această metodă de investigaţie care, anterior pregătirii organizării sale presupune o serie de măsuri de supraveghere, interceptări ale comunicaţiilor sau documentelor, obţinerea autorizaţiilor de percheziţie pentru a putea declanşa, după caz, imediat percheziţia domiciliară, are ca obiectiv prinderea făptuitorului în momentul comiterii faptei sau imediat după consumarea infracţiunii, strângerea şi ridicarea probelor [1] . Constatarea infracţiunii flagrante se consemnează într-un proces–verbal, încheiat conform art. 467 C.pr.pen., care constituie mijloc de probă (art. 90 alin. 1 C.pr.pen.) În privinţa acestei activităţi tactice de urmărire trebuie facută delimitarea între procedura organizării flagrantului şi provocarea săvârşirii infracţiunii de corupţie în scopul obţinerii de probe. Conform art. 68 alin. 2 C.pr.pen., "este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue savârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii de probe." Textul de lege, întrucât nu distinge, are în vedere provocarea poliţienească, din partea organelor de urmărire penalaă, a agenţilor statului, dar şi din partea oricărei persoane private -de exemplu denunţător - în scopul obţinerii de probe care să ducă la incriminarea făptuitorului. Sintagma „a determina” presupune o instigare la comiterea infracţiunii (îndemn, încurajare, în sensul reglementării formei de participaţie a instigării prevăzute de art. 25 C.pen.), dar considerăm că intră sub incidenţa textului de lege de mai sus şi provocarea sub forma vicleniei, înşelăciunii, în urma căreia persoanei i se sugerează într-un mod neechivoc savârşirea unei infracţiuni. Totodată, provocarea este reglementată în dreptul român ca o formă de constrângere, aspect care reiese din denumirea marginală a art. 68 C.pr.pen., "Interzicerea mijloacelor de constrângere", text de lege care interzice în cuprinsul alineatului 1 obţinerea de probe prin constrângere în formele prevăzute acolo (prin întrebuinţarea de violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, promisiuni şi îndemnuri), iar în alineatul 2 se referă expres la determinarea săvârşirii sau continuării savârşirii unei infracţiuni, în scopul obţinerii de probe. Provocarea din partea agenţilor statului poate avea loc prin desfăşurarea activităţilor investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor cu identitate reală, cu depăşirea limitelor cadrului legal (art. 26 1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările ulterioare [2] ). Legea specială reglementează şi o procedură de simulare a comportamentului infracţional, constând în promiterea, oferirea sau, dupa caz darea de bani sau alte foloase unui funcţionar, în condiţiile prevăzute la art. 254, art. 256 sau art. 257 C.pen., procedură care este supusă autorizaţiei procurorului, conform art. 26 1 alin. 7 din lege. [3] Utilizarea acestor tehnici speciale de investigaţie nu sunt incompatibile cu dreptul la un proces echitabil, însă jurisprudenţa Curţii Eurpene a Drepturilor Omului subliniază că utilizarea acestor tehnici ascunse trebuie să aibă limite clare, iar când un inculpat susţine că a fost instigat se impune ca instanţele să verifice atent materialul probator de la dosar, aspecte pe care le vom analiza într-o secţiune aparte. Organizarea flagrantului sau procedura de simulare a comportamentului infracţional - aceasta din urmă fiind un set de acţiuni care întrunesc elementele unei infracţiuni şi care sunt autorizate cu scopul protejării intereselor legitime ale statului, societăţii sau ale persoanei - reprezintă tehnici specifice de investigaţie ce nu pot fi folosite pentru a provoca sau instiga la săvârşirea unei fapte penale căreia nu-i corespunde încă o rezoluţie infractţională sau a instiga o persoană care a renunţat la planul de a comite o infracţiune. Se comite o instigare ori de câte ori organele de urmarire penală nu se limitează la a cerceta în mod pasiv activitatea infracţională, ci exercită o asemenea influenţă asupra persoanei vizate, încât să determine săvârşirea unei fapte penale care fără aceasta intervenţie nu ar fi fost savarsită, cu scopul de a constata o infracţiune, respectiv de a obţine probe şi de a declanşa urmărirea penală.

Sentinta a fost atacata de 4 din cei 5 inculp., nici macar atat nu sti, cine iti da informatiile.

Esti varza , apelul a fost pe data de 29.10.2013, de ce nu scri de abuzurile care au fost comise de catre organele de ancheta, si de judecarea fortata de catre tribunal si de curtea de apel, de declaratiile facute in sala de judecata. Nu spuneti adevarul deloc, luati dosarul si il studiati dupa care scrieti.