Curtea de Apel Oradea a pronunţat, miercuri, verdictul final în procesul Cameliei Dalai, universitara prinsă de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor că vindea examene studenţilor de la Facultatea de Medicină şi Farmacie Oradea pe bani, creme, parfumuri şi carne de iepure.

Şef de lucrări la Departamentul de Medicină Dentară, Dalai a fost arestată preventiv pe 14 februarie, anul trecut, la cererea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru 5 infracţiuni de luare de mită şi o infracţiune de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii. Măsura a fost înlocuită pe 20 februarie cu control judiciar pentru 60 de zile, iar câteva săptămâni mai târziu, pe 16 martie, Dalai a şi fost trimisă în judecată. 

Potrivit rechizitoriului, în perioada mai - septembrie 2016, Dalai a vândut examene pe sume cuprinse între 300 de lei şi 100 de euro, pe parfumuri Avon, creme de mâini și două kilograme de iepure. Între altele, Dalai e acuzată că i-a dat unui student o lucrare de licenţă, iar pe 9 iunie 2016 le-a dat unor studente subiectele şi rezolvările pentru examenele ce urmau să aibă loc în ziua următoare, "creându-le astfel posibilitatea de a ocupa un loc la buget, în defavoarea altor colegi".

În urma dezbaterilor care s-au derulat iniţial la Tribunalul Bihor, pe 18 octombrie anul trecut, Dalai a fost condamnată la 2 ani şi 4 luni cu suspendare sub supraveghere pe un termen de 3 ani. Completul de judecată a dispus şi ca femeia să returneze şpăgile luate de la studenţi - 300 lei, 100 euro, un parfum marca Avon, două creme de corp, trei pachete de cafea marca Lavazza şi două kilograme de iepure - dar şi o pedeapsă complementară, constând în interzicerea dreptului de a exercita profesia de cadru didactic în orice sistem de învăţământ, pe o durată de 5 ani, începând de la data rămânerii definitive a sentinţei.

Totodată, în cei 3 ani de probă, instanţa a dispus ca Dalai să urmeze un program de reintegrare socială, derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate şi să presteze muncă în folosul comunităţii pentru o perioadă de 60 de zile. 

Universitara a atacat, însă, soluţia la Curtea de Apel Oradea, unde, după noul proces care a urmat, judecătorii au "îmblânzit" pedeapsa, reducând perioada interdicţiei de a exercita profesia de cadru didactic în orice sistem de învăţământ, de la 5 ani la un an.

Decizia este definitivă şi, ca atare, Universitatea din Oradea va trebui să-i desfacă lui Dalai contractul de muncă.