Funcţionara a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de încercare de 4 ani. Totodată, ca pedeapsă complementară, funcţionarei i-au fost interzise drepturile civile pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.
În plus, Valerica Benţe a fost obligată la plata sumei de 3.400 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Avocatul funcţionarei, Răzvan Doseanu, şi-ar fi dorit o soluţie de achitare. "Deşi la prima vedere pare o soluţie bună, pe o speţă identică, dacă ne-am afla în altă ţară a Uniunii Europene, soluţia ar fi trebuit să fie de achitare, constatându-se provocarea clară a infracţiunii. În realitate, toată starea de fapt din acest caz a fost regizată. Persoana în numele căreia se prezentase denunţătorul nu ştia nimic, nu-l cunoştea nici pe denunţător şi nici despre banii care se ofereau în numele lui nu avea cunoştinţă. A fost vorba de o testare, lucru incompatibil cu practica CEDO, la care desigur funcţionara nu ar fi trebuit să reacţioneze. Însă în astfel de cazuri ar fi trebuit sancţionată prioritar provocarea şi nu reacţia", a explicat avocatul pentru BIHOREANUL.
Hotărârea nu este definitivă. Ea poate fi atacată în termen de 10 zile de la pronunţare, prin apel, care se va judeca la Curtea de Apel Oradea.
Valerica Benţe a fost denunţată pe 9 mai de un orădean care susţinea că, în cursul anului 2011, femeia i-a pretins 1.500 lei pentru a-i şterge datoriile acumulate la bugetul local în perioada 2009-2011, ca impozit auto.
Ulterior, întrucât funcţionara şi-a manifestat disponibilitatea de a presta astfel de servicii şi pentru alte persoane, pretinzând jumătate din suma datorată, pe 16 mai, lucrătorii de poliţie judiciară ai Serviciului Judeţean Anticorupţie Bihor, sub coordonarea procurorului şi cu sprijinul tehnic al SRI, i-au organizat femeii un flagrant.
Denunţătorul s-a prezentat la Primăria şi a căutat-o pe Benţe pentru ca aceasta să-i elibereze o adeverinţă care să ateste plata la zi a obligaţiilor fiscale pentru un orădean care datora bugetului local suma de aproximativ 4.500 lei, reprezentând impozit pe autovehicul.
Benţe i-a indicat modalitatea: să realizeze o vânzare fictivă a autoturismului către o persoană fizică, cetăţean străin, ale cărei date i le-a comunicat personal, printr-un contract antedatat.
Bărbatul a şi revenit, în aceeaşi zi, cu contractul, iar ca să înregistreze documentul şi să elibereze adeverinţa, Benţe i-a cerut 2.000 lei, sumă care la prinderea în flagrant, realizată în incinta instituţiei în care îşi desfăşura activitatea, a fost găsită asupra sa.
Valerica Benţe a fost reţinută pentru 24 de ore şi arestată ulterior pentru 29 de zile, măsură revocată o săptămână mai târziu de Curtea de Apel Oradea.