Un orădean în vârstă de 31 ani a ajuns, marți, în Arestul Poliţiei, după ce, sâmbătă, mascat şi înarmat cu un spray iritant, a jefuit o casă de schimb valutar de pe Calea Borşului, fugind cu peste 110.000 lei.

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa, jaful s-a produs sâmbătă seară, în jurul orei 21.

Individul a intrat în incinta Casei de schimb valutar forţând uşa de acces, l-a agresat pe angajat şi a luat din seiful firmei 110.800 lei şi 250 euro, după care a fugit.

Nu a ajuns departe, însă, căci casierul, un orădean în vârstă de 37 ani, a ieşit imediat după el şi, cu ajutorul unor oameni aflaţi în apropiere, l-au prins. Pentru că a încercat să scape cu prada, i-au şi aplicat o "corecţie" serioasă înainte de sosirea poliţiştilor. 

Prejudiciul a fost recuperat integral.

Individul nu a fost reţinut imediat. Inițial, el a fost transportat la spital, unde a rămas internat până luni, când a fost preluat de polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei Oradea şi depus în arest pentru 24 de ore. 

O zi mai târziu, bărbatul, care se numeşte Lakatos Suraj (foto), a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar ulterior în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, care a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile sub acuzaţia de tâlhărie calificată.

Ancheta în caz este continuată de poliţişti, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.