Într-un scurt comunicat transmis presei referitor la acuzaţiile de luare de mită, aduse de DNA, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Alexandru Kiss, susţine că faptele care îi sunt imputate, petrecute în perioada 2003-2004, "au fost cercetate deja de 3-4 ori", iar "anchetele au fost pe rând închise".
"Sunt în viaţa publică de aproape două decenii, timp în care am fost caracterizat în toate felurile. Cazurile pe care le scot ei acum, după 9-10 ani, au fost deja cercetate de 3-4 ori. Anchetele au fost, pe rând, închise. Acum, încep a 5-a oară", arată Kiss.
Vicepreşedintele CJ Bihor a precizat că "nici nu cunosc noile acuze" şi nu exclude ca dosarul să fi fost scos la lumină pentru că "este an electoral".
"În această perioadă, în care toată ţara este sub anchetă, primul ministru, preşedintele, şi o serie de alte persoane sunt cercetate, ar fi fost chiar o jignire ca pe mine să mă lase pe dinafară, într-un an electoral important. Lăsând la o parte gluma, sper, ca oricare om normal, că ţara se îndreaptă spre Vest şi nu spre Est, şi drept urmare, dreptatea va fi într-adevăr dreptate", a conchis Kiss.
Vicepreşedintele CJ Bihor, Alexandru Kiss a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA Oradea pentru luare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani, fiind acuzat că, în perioada 2003-2004 respectiv 2005-2006, pe când era preşedinte al CJ, ar fi încasat şpăgi de sute de mii de euro pentru favorizarea firmelor Selina şi Keviep la obţinerea unor contracte publice, în unele cazuri, spun anchetatorii, sumele fiind împărţite cu fondatorul Lotus Market, Alexandru Mudura.
Pe de altă parte, joi seară, şi acesta din urmă a transmis presei un comunicat, în care a precizat că este nevinovat. "După părerea mea, este o acţiune politică", afirmă Mudura.
Citiţi detalii în articolele
Lovitură a DNA: Vicepreşedintele CJ Bihor, Alexandru Kiss, urmărit penal pentru luare de mită!
Alexandru Mudura, despre dosarul DNA: Nu mă fac vinovat de nimic, e o acţiune politică!