Primăria pregăteşte investiţii de circa 20 milioane euro de pentru fluidizarea traficului pe şoseaua de centură. Primarul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că şoselele orădene sunt printre cele mai aglomerate din ţară, cu toate dezavantajele legate de ambuteiaje şi distrugerea carosabilului care decurg de aici.

"Cel mai circulat drum după Bucureşti-Ploieşti este porţiunea Oradea-Cluj, unde s-au înregistrat la ieşirea din municipiu 17.000 de maşini pe zi", a declarat Bolojan. Pe locul doi în topul celor mai agomerate şosele bihorene se numără drumul Oradea-Beiuş cu peste 13.000 de maşini pe zi, urmat de Oradea-Borş cu 11.000 de maşini zilnic. La ieşirile din municipiu către Arad şi Satu Mare s-au numărat 9.500, respectiv 8.000 maşini pe zi.

Municipalitatea a făcut demersuri pentru ca tot acest trafic să nu se mai deruleze prin oraş. "Pentru ca toată circulaţia de tranzit să nu se mai deruleze prin Oradea trebuie să fluidizăm traficul pe şoseaua de centură", a spus Bolojan.

Un "pod" de doi kilometri!

Primăria vrea să scoată circulaţia din oraş prin construirea unor pasaje supraterane menite să înlocuiască actualele intersecţii de pe şoseaua de centură, care încetinesc traficul şi pun în pericol viaţa participanţilor la trafic.

Prima şi cea mai mare investiţie se referă la construirea unui pasaj lung de circa 1,8 kilometri care să înceapă în vecinătatea fostului CET II, să traverseze liniile ferate de la ieşirea din oraş către Cluj şi să facă legătura cu şoseaua naţională undeva în zona fostului post de control. Investiţia va fi suportată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

Proiectul tehnic al pasajului a fost scos la licitaţie în anul 2008, după care în 2010 a fost lăsat baltă de către CNADNR. "Acum proiectul tehnic este complet realizat şi urmează licitaţia propriu zisă", a declarat Bolojan.

Primarul a spus că viitorul pasaj va fi construit în proporţie de 80% pe terenuri ale municipalităţii, diferenţa de 20% revenind SNCFR şi unor persoane private. Pentru ca oraşul să nu fie la mâna birocraţiei din CNADNR, municipalitatea este hotărâtă să exproprieze pe propria cheltuială terenurile care nu-i aparţin şi să le pună la dispoziţia Companiei cu titlu gratuit.

"Suprafaţa afectată de pasaj este undeva la 55.000 metri pătraţi. Probabil va trebui să expropriem cam 10%, fapt care va costa bugetul local undeva la 100.000 euro. Eu spun că investiţia merită acest efort financiar, în condiţiile în care construcţia pasajului va costa undeva la 6-7 milioane de euro", susţine Bolojan. Edilul a spus că CNADNR are banii pentru demararea lucrărilor, aşa că Primăria va depune toate eforturile pentru ca acestea să poată începe cât mai curând.

Pasaje peste giraţii

O altă investiţie importantă o constituie construirea celor două pasaje peste giraţiile de la ieşirea din Oradea către Arad şi Deva. Primăria a făcut finalizat proiectele tehnice aferente celor două lucrări încă din anul 2010, dar acestea au fost returnate la acea dată oraşului de către CNADNR fără niciun comentariu.

Municipalitatea a reactualizat cele două proiecte şi a început noi demersuri către ADR Nord-Vest pentru finanţarea lucrărilor. Primăria a solicitat includerea ambelor proiecte pe lista de rezerve şi urmează ca în cursul săptămânii viitoare să primească un răspuns oficial.

Primarul este optimist. "Într-o situaţie normală ar urma să semnăm contractul de finanţare în această toamnă, să facem licitaţia în iarnă, iar lucrările să demareze în primăvara anului viitor", a spus Bolojan. Costurile cu construcţia celor două pasaje sunt estimate la circa 10 milioane de euro.

Pasaj pentru cartierul Grigorescu

La fel, pentru a elimina din intersecţiile care gâtuiesc circulaţia pe şoseaua de centură la intersecţiile cu străzile Apateului, Ciheiului şi Nojoridului, municipalitatea ia în calcul construirea unui pasaj peste centură undeva în proximitatea cartierului Grigorescu.

"Vom căuta un loc astfel încât terenul să aparţină oraşului şi să nu mai fim nevoiţi să facem exproprieri", a spus Bolojan. Construcţia pasajului va elimina ambuteiajele şi va reduce posibilitatea producerii unor accidente.

Municipalitatea speră ca investiţia în construcţia pasajului să fie asumată de către CNADNR. Primăria şi-a asumat finanţarea drumului colector de circa 5,2 kilometri care va îndruma circulaţia către noul pasaj, lucrare care urmează să fie finalizată în cursul lunii august, precum şi construirea rampelor de acces. Investiţia bugetului local este estimată la circa 1,5 milioane de euro, sumă egală cu cea pe care o va cheltui şi CNADNR pentru acest pasaj.

Drum nou pe malul Peţei

În plus, pentru fluidizarea traficului, municipalitatea a făcut deja demersuri pentru modernizarea drumului Oradea-Nojorid din fondurile CNADNR, cu atât mai mult cu cât compania execută în prezent lucrări de modernizare a drumului Oradea-Arad. Consiliul Local a hotărât predarea către CNADNR a porţiunii care va fi afectată de lucrări.

În ceea ce priveşte circulaţia în interiorul oraşului, Primăria va demara săptămâna viitoare lucrările de reabilitare a reţelelor de apă din strada Abatorului, investiţie care va fi urmată de asfaltarea drumului. Strada va deveni o arteră importantă de legătură între şoseaua de centură şi Calea Aradului şi va face legătura cu viitorul drum care va fi construit de-a lungul Peţei între strada Universităţii şi podul din faţa pieţei de vechituri.

"Până la sfârşitul lunii august vom curăţa întreaga zonă de moloz, după care vom trece la executarea unei noi artere de legătură între strada Universităţii şi strada Abatorului, care până în toamnă va trebui să fie gata", a declarat primarul. Bolojan a mai spus că, pentru fluidizarea circulaţiei, pe cele două maluri ale Peţei se va circula cu sens unic.