Fostul şef al Comsiariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor, PSD-istul Sebastian Secoşan, prins în flagrant în timp ce lua mită de la Ciprian Iovan, un celebru comerciant de etnobotanice, care a şi fost arestat ulterior pentru vânzare neautorizată de substanţe cu efect psihotrop, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare.
Sentinţa a fost dată, luni, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a admis, astfel, recursul declarat de procurorii DNA la sentinţa dată în noiembrie anul trecut de Curtea de Apel Oradea, care îl "iertase" pe Secoşan, condamnându-l cu suspendare.
Curtea Supremă a stabilit condamnarea lui Secoşan la 3 ani de închisoare cu executare şi 2 ani pedeapsă complementară de interzicere a unor drepturi. Totodată, judecătorii de la Bucureşti au dispus ca PSD-istul să restituie suma de 1.100 de euro, reprezentând mita încasată de la Iovan, la cursul oficial la data plăţii, şi a redus şi cuantumul cheltuielilor judiciare de la 11.800 la 6.000 de lei. Sentinţa este definitivă.
În martie 2012, Tribunalul Bihor l-a condamnat pe fostul şef al CJPC la 5 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, cumulând două pedepse: una de 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare dispusă în dosarul şpăgii, şi alta de 2 ani de închisoare, la care Secoşan fusese condamnat în 2010 după ce a omorât un om şi a nenorocit alţi trei, într-un accident rutier provocat în Cluj.
Ulterior, în noiembrie 2012, Curtea de Apel Oradea a schimbat încadrarea juridică a faptelor, din luare de mită în formă continuată, în luare de mită în formă simplă, şi au redus condamnarea pentru faptele de corupţie de la 3 ani şi 6 luni, la 2 ani de închisoare, însă de data asta cu suspendarea executării pedepsei.
De asemenea, judecătorii orădeni au eliminat dispoziţia care l-ar fi obligat pe Secoşan să execute în închisoare şi pedeapsa de 2 ani încasată pentru accident. În plus, l-au iertat şi de returnarea celor 1.100 euro, contravaloarea celor patru şpăgi primite anterior flagrantului. Ca şi când respectivii bani nu s-ar fi dat şi luat...
Citiţi detalii despre subiect, în articolul "Şpăgar spălat: Fostul şef de la Protecţia Consumatorilor, sub protecţia judecătorilor de la Curtea de Apel"