Nebănuite sunt căile politicii locale! Pusă acum doi ani la şefia Spitalului Judeţean de către coreligionarul ei, Radu Ţîrle, doctoriţa Carmen Pantiş se lăuda la momentul respectiv că nu este membră în niciun partid şi că nu are niciun fel de simpatii politice.

Acum, dovedeşte nu numai că are interese politice, dar şi că acestea sunt absolut contradictorii: cu două săptămâni în urmă, Pantiş suprindea prin apariţia sa în echipa de susţinere a candidaturii fostului ministru Cseke Attila la Primăria Oradea şi, întrebată fiind de BIHOREANUL dacă acest sprijin înseamnă automat că îi va şi acorda candidatului UDMR votul său, anestezista a răspuns pozitiv: "Bineînţeles!".

Şi mai şocant este că, în pofida susţinerii publice şi a votului promis UDMR-istului, Carmen Pantiş s-a "lipit" de un loc pe listele PDL atât la Consiliul Local Oradea (poziţia 13), cât şi la Consiliul Judeţean (poziţia 9) chiar dacă nu îl va susţine pe candidatul democrat-liberal la Primărie, Mihai Groza.

Contactată de BIHOREANUL, Pantiş nu pare să aibă însă nicio tresărire privind incompatibilitatea morală şi politică în care s-a înfipt. "Credeţi că este vreo contradicţie între cele două posturi ale mele?", a răspuns ea, retoric, întrebării privind dacă i se pare normal să "ţină" cu PDL-ul la Consiliu şi cu UDMR-ul la Primărie.

Pe de altă parte, întrebată de când a devenit membru PDL, Carmen Pantiş a afirmat că încă nu s-a înscris în partid, adăugând că va anunţa public acest lucru de îndată ce o va face.

Cel mai revoltător detaliu este, totuşi, faptul că Pantiş a minţit fără nicio jenă când a spus BIHOREANULUI că încă nu s-a înscris în PDL şi că va anunţa public momentul când va face acest lucru.

"Doamna Carmen Pantiş va candida la Consiliul Local din partea PDL pentru că s-a înscris în PDL cu două luni în urmă", a declarat pentru BIHOREANUL preşedintele organizaţiei municipale Oradea a PDL, Dorin Corcheş. Nici acesta nu a părut, totuşi, deranjat de faptul că Pantiş a anunţat că îl va vota pe Cseke ca primar al Oradiei.

Mai mult, Corcheş a declarat pentru BIHOREANUL că Pantiş candidează din partea PDL nu numai la Consiliul Local Oradea, dar şi pentru un loc în Consiliul Judeţean Bihor.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, un rol important în înregimentarea doctoriţei Carmen Pantiş în PDL l-a avut preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, cel care a şi numit-o în urmă cu doi ani la conducerea Spitalului Judeţean şi care aparţine tot comunităţii penticostale din Oradea.