Un şofer în vârstă de 20 de anidin comuna Cefa s-a izbit cu maşina de un podeţ, iar apoi a fugit de la locul accidentului care s-a soldat cu rănirea unei tinere în vârstă de 17 ani.

Deşi rănită la ambele mâini, fata a încercat să ascundă accidentul şi a plecat acasă, de unde familia ei a sunat la 112 susţinând că ar fi căzut din cireş. Bănuind că minte, mai ales că în drum spre sat au văzut maşina lovită, medicii SMURD au anunţat Poliţia, şoferul fugar fiind prins, în final, marţi noaptea.

Accidentul rutier s-a produs, marţi seară, la ora 22.50, pe drumul comunal 41, în afara localității bihorene Nădar, unde tânărul şofer nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum pietruit, a pierdut controlul asupra direcției, a intrat în șanțul din partea stângă a direcției de sale deplasare, izbindu-se de tubul metalic al unui podeț agricol.

"În urma impactului, o tânără de 17 ani din comuna Brusturi, pasageră în autoturism, a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportată la spital", se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor. 

Tânăra nu a fost preluată, însă, de la locul accidentului rutier, ci dintr-o casă din Nădar, unde echipajul SMURD Bihor a fost solicitat pentru a acorda ajutor medical unei tinere care a căzut din cireş. 

"A fost un apel care anunţa că o fată a căzut din cireş, nouă nici în prezent nu ni s-a comunicat că a fost victima unui accident rutier. Echipajul care s-a dus să-i acorde ajutor a trecut pe lângă o maşină lovită, a şi oprit, dar nu era nimeni. Pacienta avea traumatisme la nivelul ambelor membre superioare şi, în final, a fost internată la spital", a povestit, pentru BIHOREANUL, şeful UPU-SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea.

Potrivit acestuia, bănuind că fata minte, mai ales că în drum spre sat au văzut maşina lovită, care avea şi motorul cald, medicii SMURD au anunţat Poliţia, iar şoferul fugar a fost prins, în final, în noaptea de marți spre miercuri. "Dimineaţa, în jurul orei 6, şoferul de 20 ani a fost dus la Spitalul din Marghita, iar de acolo la Oradea, însă avea leziuni minore, motiv pentru care a şi plecat acasă", a mai spus Borcea. 

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că prezenta o concentrație alcoolică de 0,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

El este cercetat, acum, pentru părăsirea locului accidentului rutier fără acordul poliţiştilor, conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice şi vătămare corporală din culpă.