Incendiu, miercuri în jurul orei 13.40, într-un birou situat la etajul 1 în Clădirea Baroului Bihor, din Parcul Traian din Oradea.

Potrivit unor informaţii transmise BIHOREANULUI de o cititoare, toată strada George Enescu a fost blocată, mai multe echipaje de poliţie şi pompieri fiind mobilizate la faţa locului.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, maiorul Camelia Roşca, a declarat BIHOREANULUI că focul a fost stins înainte ca echipajele de intervenţie să ajungă la faţa locului. 

"Din câte am înţeles, au ars câteva hârtii, focul a fost stins de angajaţii cabinetului", a declarat Camelia Roşca.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, incendiul a izbucnit în biroul avocatelor Ozana Barac şi Teodora Coloja, mamă şi fiică, iar cauza ar fi fost o ţigară nestinsă aruncată din neglijenţă la coş.

Purtătorul de cuvânt al SMURD-UPU Bihor, dr. Alexandru Mateoc, a declarat că nu a fost nevoie de intervenţia echipajelor medicale. "Nu au existat victime", a spus medicul.

Evenimentul nu s-a soldat nici cu pagube materiale semnificative. "Au ars doar câteva hârtii", a declarat sursa BIHOREANULUI.