Poloiştii de la CSM Digi Oradea şi-au încheiat cu fruntea sus parcursul din cupele europene din acest sezon. Astfel, vicecampionii României au terminat la egalitate jocul din manşa retur a finalei LEN EuroCup, disputată miercuri seară în deplasare, la Budapesta, în compania celor de la Ferencvaros. Meciul s-a încheiat cu scorul de 7-7, după ce, exceptând primul sfert, jocul a fost foarte echilibrat.

Vrând să şteargă imaginea după partida din tur, când au cedat la o diferenţă de şase goluri, scor 6-12, elevii antrenorului Kadar Kalman au avut o cu totul altă atitudine de această dată şi chiar dacă nu mai aveau şanse la trofeu, au evoluat astfel încât să lase o impresie bună în compania unui adversar redutabil.

Cum s-a întâmplat şi la Oradea, şi de această dată Ferencvaros a început foarte bine partida şi a condus cu 3-0 la prima pauză.

În sfertul secund însă orădenii au revenit, au marcat de două ori, prin N. Radjen şi R. Georgescu. Au replicat apoi şi maghiarii, prin M. Avramovic, dar Tiberiu Negrean a înscris din nou pentru CSM Digi, orădenii câştigând sfertul secund, iar în pauza mare ungurii conduceau la limită, cu 4-3.

În sfertul III, Ferencvaros a început mai bine, a marcat de două ori, prin N. Madaras şi M. Avramovic, pentru a se desprinde la 6-3. Numai că replica bihoreană a venit imediat, Tibi Negrean reuşind o dublă. Astfel, sfertul a fost egal, 2-2, iar în ultima pauză s-a intrat cu 6-5 pentru Ferencvaros.

În ultimul sfert nu s-a marcat până pe final. Cu un minut şi 43 de secunde înainte de ultima sirenă, Nicolae Diaconu a egalat, la 6. Când au mai fost de jucat doar 42 de secunde maghiarii au marcat şi ei prin acelaşi Madaras, dar rezultatul final a fost 7-7, după ce Pavlovic, cu 17 secunde înainte de final a marcat pentru CSM Digi.

Astfel, orădenii şi-au luat o revanşă pentru suporteri. Chiar dacă au pierdut clar primul joc, în retur s-a luptat de la egal la egal cu foarte puternica echipă maghiară, care şi-a adjudecat trofeul.

Pentru CSM Digi această prezenţă în finală rămâne însă cea mai mare performanţă după 1989 din poloul românesc la nivel de echipe de club, fapt care trebuie apreciat.

În jocul de la Budapesta, marcatorii echipei bihorene au fost: T. Negrean, cu 3 reuşite, N. Radjen, R. Georgescu, N. Diaconu şi B. Pavlovic, cu câte un gol.

De la gazde, N.Madaras a marcat de 4 ori, iar M. Avramovic de 3 ori.

Pentru orădeni urmează acum meciul trei din semifinala Superligii Naţionale de la Bucureşti, cu Dinamo, iar în eventualitatea unei calificări, care este foarte posibilă, finala internă cu Steaua.