Echipa de baschet CSM CSU Oradea a câştigat miercuri seara primul meci pe care l-a disputat în grupele FIBA Europe Cup.

Baschetbaliştii antrenaţi de Cristian Achim au învins pe teren propriu echipa CSU Sibiu, după o repriză de prelungiri, cu scorul de 92-86.

Orădenii au condus aproape pe tot parcursul partidei, însă pe final sibienii au reuşit să-i egaleze la 80, astfel că s-au jucat 5 minute suplimentare în care s-a decis învingătoarea.

CSM la timonă

Fără Bobe Nicolescu, accidentat, antrenorul Cristian Achim a început jocul cu Broussard, Richard, Fometescu, Zekovic şi Watson.

Deşi au condus şi la o diferenţă de zece puncte, orădenii şi-au adjudecat primul sfert la doar trei puncte, cu 23-20. În următoarele minute, "roş-albaştrii" s-au detaşat pe tabelă şi, după ce şi-au adjudecat sfertul II cu 26-21, au intrat în pauza mare în avantaj cu opt puncte, scor 49-41.

Secvenţa a treia a fost foarte disputată: CSM CSU a marcat 21 de puncte, iar sibienii 20, ceea ce a făcut ca ultima pauză a timpului regulamentar să consemneze un avantaj de nouă puncte pentru bihoreni, scor 70-61.

Din păcate, în ultimele zece minute ale timpului regulamentar s-a consemnat o scădere în jocul echipei bihorene, dând posibilitatea Sibiului să se apropie pe tabelă şi chiar să egaleze, scor 80-80, când s-a auzit ultima sirenă.

Conform regulamentului competiţiei, a urmat o repriză de 5 minute de prelungiri, care i-a găsit pe jucătorii CSM-ului mult mai determinaţi însă. În acest interval, orădenii au marcat 12 puncte, iar sibienii doar 6, ceea ce a făcut ca scorul final al jocului să fie 92-86 pentru campioană. Astfel, bihorenii au acumulat primele puncte în faza grupelor.

Achim: "Ar fi trebuit să gestionăm mai atent finalul"

"A fost un meci foarte frumos, plăcut ochiului şi spectatorilor. Mă bucur că am câştigat. Am o părere de rău cu privire la faptul că am permis revenirea Sibiului în ultimele două minute şi jumătate din sfertul 4. Ar fi trebuit să gestionăm mai atent finalul. Faptul că am arătat caracter şi spirit de învingător, pentru mine înseamnă mult. Sunt bucuros. Aş dori să-i felicit pe cei de la Sibiu. Au o echipă foarte bună. Un antrenor foarte bun. Va fi un sezon foarte interesant. Au arătat şi în acest meci că formează o echipă foarte bună. Vă spun de acum, marele challenge va fi al 3-lea meci cu Sibiu, cel din etapa a 5-a în Liga Naţională", a declarat, la conferinţa de presă de după joc, antrenorul orădenilor, Cristian Achim.

Nikola Markovic a fost cel mai eficace jucător de la CSM CSU, cu 21 de puncte. El a fost urmat de Dragan Zekovic cu 16 puncte, Aaron Broussard cu 15 puncte şi Kris Richard cu 10 puncte.

De la echipa sibiană, s-a remarcat Barry Stewart, cu 29 puncte şi cu 8/12 la aruncările de trei puncte. El a fost urmat de Isaiah Philmore cu 19 puncte.

Următorul joc în Grupa D din FIBA Europe Cup pentru CSM CSU Oradea este programat în deplasare, pe 30 octombrie, la Istanbul. Până atunci, sâmbătă, bihorenii vor juca la Cluj, în Liga Naţională, cu rivala U BT.