Clubul Sportiv Diosig Bihardiószeg, în parteneriat cu primăria comunei, au organizat un turneu de fotbal juvenil intitulat "Sărbătorim Împreună".

La ediţia inaugurală au participat opt echipe de copii (U11), gazdele invitând şase formaţii din judeţ, dar şi o grupare din Sălaj. 

Tinerii fotbalişti şi-au măsurat forţele la sala de sport din Diosig. În grupa A au evoluat CS Diosig Bihardiószeg (antrenori Szücs Tibor şi Peti Sabău), alături de NAC Oradea (antrenori Opre Csaba şi Várady Attila), Crişul Aleşd (antrenor Răzvan Şoit) şi AS Carastelec (antrenor Marcel Megu), în timp ce din grupa B au făcut parte Unirea Valea lui Mihai (antrenor Fele Sándor), CS Săcueni (antrenor Oláh Róbert), Rapid Crişul Oradea (antrenor Vig Zoltán) şi LPS Bihorul Oradea (antrenor Alexandru Naom).

La capătul a 12 partide viu disputate, arbitrate de Radu Bandula şi Andrei Pirtea, a fost stabilită ierarhia finală a grupelor, iar câştigătoarele s-au duelat pentru locul 1, în timp ce ocupantele locurilor secunde, pentru locul 3. Echipa de pe Valea Ierului s-a impus în faţa orădenilor de la NAC, în timp ce lepesiştii au câştigat finala în faţa ambiţioasei formaţii locale, dând şi cel mai bun jucător al turneului, Matei Bodog.

Apărătorul buturilor gazdelor, Mados Dávid, care, de-a lungul turneului, a avut numeroase intervenţii salvatoare, a fost desemnat cel mai bun portar. 

AJF Bihor, prin secretarul Petru Boroş, prezent la turneu, a sprijinit organizatorii. 

Toţi jucătorii participanţi au fost recompensaţi cu câte un set de echipament Joma, care au fost înmânate de către primarul Mados Attila. Edilul comunei Diosig a vorbit şi despre scopul organizării evenimentului. "Am dorit să creăm o oportnuitate pentru tinerii fotbalişti pentru a-şi măsura forţele într-un cadru organizat, înainte de vacanţă şi de sărbătorile de iarnă. Totodată, ne-am propus să promovăm sportivitatea şi respectul reciproc între participanţi. Actualmente, când stadioanele sunt dominate de incidentele suporterilor, este necesar să ne educăm copiii în spiritul sportivităţii şi al toleranţei. Fotbalul trebuie să fie un liant între comunităţi. Mă bucură faptul că la acest turneu, copii români, maghiari, romi şi slovaci ne-au oferit un exemplu de colaborare şi respect", a precizat edilul comunei Diosig. 

Turneul se doreşte a deveni o manifestare sportivă tradiţională la Diosig, urmând a fi organizată an de an înainte de sărbătorile de iarnă, după cum au transmis organizatorii.