Ediţia din acest an a Turului Ciclist al Bihorului, cea cu numărul 4 şi una cu totul specială, a debutat joi seară, când, în Piaţa Unirii din Oradea a avut loc ceremonia de deschidere. În fapt, a fost vorba despre prezentarea echipelor participante.

Cei doi prezentatori, Memo şi Alex Ciocan, ultimul fost ciclist şi comentator de specialitate, au început prin a preciza că ediţia din acest an este una selectă, care reuneşte la start 19 echipe.

Faţă de ediţiile anterioare, aceasta are o cotaţie superioară. Astfel, nu mai pot participa în acest an cluburile, ci numai echipele naţionale şi cele continentale sau procontinentală.

După ce au fost prezentate şi cele cinci tricouri care vor fi purtate de-a lungul cursei de laureaţi, cel galben, cel alb, cel roşu, cel verde şi cel portocaliu, a luat cuvântul şi preşedintele Federaţiei Române de Ciclism, Eduard Novak, care şi anul acesta va fi şi concurent, la echipa pe care o conduce Team Novak.

La rândul său, preşedintele FR Ciclism a remarcat creşterea în valoare a competiţiei, mulţumindu-le organizatorilor şi precizând că şi datorită lor România se situează printre primele ţări din partea de Est a Europei în ceea ce priveşte anvergura concursurilor de ciclism pe care le găzduiesc.

Apoi, pe rând au fost prezentate publicului cele 19 echipe care vor lua startul la competiţia din acest an. Este vorba despre o echipă procontinentală, trei echipe naţionale şi 15 formaţii continentale.

Echipa procontinentală este Androni Giocattoli – Sidermec, cunoscută bine publicului bihorean, după ce a dominiat ediţiile anterioare ale Turului Ciclist al Bihorului. Echipele naţionale sunt Turcia, Ucraina şi România, iar cele continentale sunt: Adria Mobil (Slovenia), Apple Team (Kazakhstan), Bridgelane (Australia), Brunei Continental Cycling (Brunei), D’amico um Tools (Italia), Elkov Author (Republica Cehă), Felbermayr Simplon Wels (Austria), Cycling Team Friuli (Italia), Giotti Victoria (România), Hrinkow Advarics Cycleang (Austria), Maloja Pushbikers (Austria), Massi Vivo-Grupo Oresi (Paraguay), Minsk Cycling Club (Belarus), Sangemini Travegiani Mg. Kvis (Italia), Voster Ats Team (Polonia) şi  Team Novak (România).

Din nou, judeţul Bihor va avea un reprezentant la aceste întreceri. Este vorba despre orădeanul Raul Sânza (foto mijloc), care face parte din echipa naţională a României.

Și de această dată, Androni Giocatottoli - Sidermec porneşte ca favorită a competiţiei, însă fiecare echipă va încerca să facă o figură cât mai frumoasă, pentru obţinerea punctelor puse la bătaie.

De menţionat că celor 160 de sportivi ciclişti profesionişti li se vor alătura aproximativ 250 de amatori, pentru că Turul Bihorului este din nou etapă Road Grand Tour. La fel ca anul trecut, când a fost prima cursă profesionistă din România difuzată integral live în mediul online, şi anul acesta, Turul Bihorului va putea fi urmărit în direct, pe pagina de Facebook Discover Bihor, dar şi pe site-ul www.tourofbihor.ro.

Concursul va debuta efectiv vineri, de la ora 16, cu o etapă de fond. Este vorba despre un traseu ce va avea o lungime de 163 km şi va urma ruta Oradea – Leş – Salonta – Ciumeghiu – Petid – Ginta -Hidişelu de Sus - Oradea.