Ediţia 2019-2020 a campionatului Ligii a IV-a la fotbal a debutat la sfârşitul săptămânii, sâmbătă şi duminică, atunci când au fost programate jocurile primei etape a competiţiei organizate de AJF Bihor.

De altfel, debutul de sezon a venit cu o premieră, echipele participante primind din partea AJF Bihor ecusoane pentru oficialii care pot sta pe banca tehnică.

"Este o nouă realizare, după setul de fanioane de colţ şi plase de porţi oferite cu sprijinul DDIP Bihor din cadrul Consiliului Judeţean Bihor", a declarat Radu Bitea, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal.

În ceea ce priveşte rezultatele din runda inaugurală, CAO 1910 Oradea a realizat scorul rundei, impunându-se pe teren propriu, la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola", cu 12-1 în faţa celor de la CS Mădăras.

Trupa pregătită de Florin Fărcaş şi-a anunţat încă din debut intenţia de a câştiga campionatul anul acesta.

Cinci goluri în jocul de sâmbătă le-a reuşit Hosu, iar alte patru au fost marcate de Ciocan, care, înainte de startul partidei, a primit şi trofeul şi diploma de golgheter al sezonului precedent, din partea AJF Bihor.

Victorii clare au mai obţinut în prima rundă şi CSC Sânmartin II, care s-a impus cu 4-1 pe terenul celor de la Olimpia Salonta, respectiv Viitorul Borş, câştigătoare cu 3-0, la Beiuş, pe terenul echipei locale Bihorul.

A fost de altfel o rundă a oaspeţilor, a treia victorie externă reuşind-o CS Diosig, la Săcuieni, scorul 2-0, iar cea de-a patra, CSO Ştei, victorioasă cu 2-1 la Sântandrei.


Rezultatele complete ale etapei de debut din Liga a IV-a la fotbal:

Sâmbătă:
Crişul Aleşd – Unirea Valea lui Mihai 3-2 
CS Oşorhei – Unirea Livada 2-1 
CAO – CS Mădăras 12-1
CS Săcueni – CS Diosig 0-2 
Olimpia Salonta – CSC II Sânmartin 1-4

Duminică:
Bihorul Beiuş – Viitorul Borş 0-3
Foresta Tileagd – Universitatea Oradea 3-3
Crişul Sântandrei – CSO Ştei 1-2