Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a stabilit deja programul următorului sezon al campionatului ligilor a II-a şi a III-a la fotbal.

Ediţia 2019-2020 a eşalonului secund, acolo unde evoluează şi Luceafărul Oradea, va debuta în primul weekend din luna august, mai exact pe data de 3 a acestei luni.

De menţionat că în cadrul turului de campionat sunt prevăzute şi două etape intermediare, cele cu numerele 12 (miercuri, 16 octombrie) şi 17 (miercuri, 13 noiembrie).

Ca de obicei, şi în acest an se vor desfăşura două etape din retur, pe 30 noiembrie şi 7 decembrie. Apoi, partea a doua a sezonului va debuta pe data de 22 februarie 2020, când este programată runda a 22-a. Ultima etapă a campionatului este programată pe data de 30 mai.

De menţionat că în noua ediţie de campionat a ligii secunde, fotbaliştii de la Luceafărul Oradea vor avea şapte adversari noi. Este vorba despre echipele Concordia Chiajna şi Dunărea Călăraşi, venite din Liga I, respectiv de FC Rapid Bucureşti, Turris Oltul Turnu Măgurele, SCM Gloria Buzău, CSM Şcolar Reşiţa şi AFC Csikszereda Miercurea Ciuc, formaţii promovate din Liga a III-a.

Pentru pregătirea noului sezon competiţional, fotbaliştii de la Luceafărul se vor reuni pe data de 24 iunie.

În ceea ce priveşte Liga a III-a, acolo unde judeţul Bihor este aproape să aibă din nou o reprezentantă, noul sezon va începe la data 24 august. Eşalonul al treilea va avea din nou cinci serii, în total urmând a participa 80 de echipe.

Turul campionatului Ligii a III-a se va încheia la 30 noiembrie, în timp ce returul va debuta pe 7 martie şi se va încheia tot în 30 mai 2020.

Totodată, Federaţia Română de Fotbal a stabilit şi programul de desfăşurare a următorei ediţii din Cupa României. Aceasta va debuta la data de 31 iulie, când se va desfăşura primul tur, în cadrul căruia se vor întâlni câştigătoarele fazei judeţene, plus alte 10 echipe clasate pe locurile codaşe din Liga 3. În acest tur, judeţul Bihor o va avea ca reprezentantă pe CSC Sânmartin.