Echipa de polo CSM Oradea are doi reprezentanţi la turneul final al Campionatului European, competiţie care se desfăşoară în această perioadă la Budapesta. Este vorba despre Vlad Georgescu, care a şi marcat un gol în victoria repurtată de tricolori în disputa cu Rusia, și Gojko Pijetlovic, care apără poarta Serbiei. 

În primele două partide, România a fost depăşită de Olanda, scor 8-9, şi de Serbia, scor 7-15. După cum precizează site-ul clubului orădean, Georgescu, jucător aflat la primul sezon sub comanda lui Dorin Costrăş, la Oradea, a marcat câte un gol şi în duelurile cu batavii şi ex-iugoslavii.

Din păcate, în optimile de finală, tricolorii au fost învinşi de echipa Greciei, cu scorul de 14-7, după ce au condus însă cu 4-1, iar la jumătatea confruntării se aflau tot în avantaj, cu 4-3. Din nou, jucătorul CSM-ului, Vlad Georgescu a marcat un gol.

În urma înfrângerii, poloiştii români au luat drumul jocurilor pentru locurile 9-12, iar in primul meci au înfruntat echipa Germaniei, miercuri, pierzând cu scorul de 10-15, după ce au alternat momentele slabe cu altele mai bune. De acestă dată, jucătorul CSM-ului nu a reuşit să-şi mai treacă numele pe lista marcatorilor.

Ultimul joc pentru echipa naţională a României la Campionatul European de polo va avea loc vineri, de la 12.30, în compania reprezentativei Turciei. Meciul va conta pentru locurile 11-12.

La turneul de la Budapesta, CSM Oradea este reprezentată şi de un alt jucător, în afară de Vlad Georgescu. Este vorba despre portarul Gojko Pijetlovic, cel care apără buturile Serbiei. Acesta s-a aflat, de altfel, în poartă chiar la meciul Serbiei cu România.

În echipa naţională a României evoluează la Campionatul European din Ungaria jucători care fie au început poloul la Oradea, fie au evoluat pentru CSM în trecut. Este vorba despre Marius Ţic, Şerban Abrudan, Tiberiu Negrean, Mihnea Gheorghe, Andrei Prioteasa, Robert Gergelyfi, Levente Vancsik şi Alexandru Ghiban.