Formaţia de polo CSM Oradea şi-a aflat adversarul din play-off-ul Ligii Campionilor Europeni. Elevii antrenorului Dorin Costrăş vor înfrunta formaţia spaniolă, CN Terrassa.

În urma tregerii la sorţi, s-a decis faptul ca CSM Oradea, vicecampioana României, să se dueleze cu CN Terrassa, echipă situată pe locul 3 în ultima ediţie de campionat din Spania.

Orădenii au ocupat locul 2 în Grupa C din turul al II-lea preliminar, în cadrul turneului pe care l-au găzduit la Bazinul olimpic "Ioan Alexandrescu".

De partea cealaltă, formaţia CN Terrassa s-a calificat dintr-o grupă din care a făcut parte şi Steaua Bucureşti, campioana în exerciţiu a României.

Prima manşă a disputei dintre CSM Oradea şi CN Terrassa se va desfăşura în Spania, pe data de 21 septembrie, returul urmând să aibă loc la Oradea, pe 25 septembrie.

În celelalte trei partide din turul III preliminar sau play-off-ul Ligii Campionilor Europeni la polo vor juca: Jadran Split (Croaţia) cu Team of Strasbourg (Franţa), AN Brescia (Italia) cu Sintez Kazan (Rusia) şi OSC Budapesta (Ungaria) cu Vouliagmeni NC (Grecia).