Campionatul Judeţean de Minifotbal continuă în această săptămână cu o nouă rundă cu jocuri interesante din faza play-off a Ligii I. În cadrul acesteia, se evidenţiază disputa dintre formaţiile FCSB Beiuş şi AEK Oradea.

Cum a devenit deja o tradiţie ca derby-urile dintre FCSB şi AEK Oradea să se dispute la Beiuş, pentru promovarea minifotbalului în Depresiunea Beiuşului, şi de această dată confruntarea dintre cele două se va desfăşura în oraşul de provincie, marţi, 14 mai.

Partida se anunţă extrem de interesantă, întrucât se întâlnesc două fruntaşe ale clasamentului. Astfel, dacă AEK Oradea este pe locul II, cu 27 de puncte, formaţia beiuşeană ocupă poziţia a III-a, cu 26 de puncte.

După cum o arată ierarhia, miza este mare pentru ambele combatante, AEK îşi doreşte să se apropie de liderul Bad Boys, care conduce cu 34 de puncte, pentru a nu rata în premieră titlul de campioană judeţeană, în timp ce, de cealaltă parte, FCSB Beiuş aspiră la un loc pentru Campionatul Regional.

De menţionat că în lotul echipei orădene AEK se regăsesc şi patru internaţionali de seniori, Burciu, Călugăreanu, Isac şi Gheţe, respectiv trei de tineret Şumălan, Birta şi Ferik.

Meciul dintre FCSB Beiuş şi AEK Oradea este programat marţi seara, de la ora 20, pe terenul sintetic din Beiuş.