Desfăşurate la Piteşti, în perioada 14-15 iunie, întrecerile Campionatelor Naţionale de Atletism pentru tineret (U 23) i-au adus sportivului orădean Laviniu Chiş două medalii de argint.

Legitimat la CSM CSU Oradea şi antrenat de Robert Olah, Laviniu a reuşit se se situeze pe locul II, atât în proba de 1 500 metri, cât şi în cea de 5 000 de metri, devenind dublu vicecampion naţional de tineret.

La 1.500 metri, Chiş a venit al doilea, după ce a parcurs cursa în trei minute, 49.11 secunde. La start au fost prezenţi 16 atleţi. Apoi, în cadrul probei de 5.000 metri, bihoreanul s-a clasat tot pe poziţia secundă, după ce a înregistrat rezultatul de 15 minute, 14.83 secunde, într-o cursă care a reunit 15 alergători.
Ceilalţi atleţi de la CSM CSU Oradea, deşi s-au apropiat de podium, nu au reuşit să intre în posesia vreunei medalii. Astfel, Eduard Hercuţ a ocupat locul IV în proba de 3.000 metri obstacole, cu timpul de 10 minute şi 12.02 secunde.

Claudiu Haşegan s-a clasat pe locul V în proba de săritură în înălţime, cu rezultatul de 1.95 metri, în timp ce Cristian Dobîndă a ocupat locul al VII-lea în proba de săritură în lungime. Rezultatul acestuia a fost de 6.50 metri.

În total, întrecerile Naţionale de Atletism pentru tineret de la Piteşti a reunit la start 280 de atleţi de la 91 cluburi din întreaga ţară.