În perioada 9-10 martie, la Zagreb s-au desfășurat întrecerile Cupei Europene de Cadeți la judo, competiție de mare anvergură, cu o participare numeroasă și destul de valoroasă.

La ediția din acest an au participat 723 de sportivi din 34 de țări, printre ei și un număr important de sportivi români, reprezentând lotul național.

Din lotul național al României au fost prezenţi la startul competiţiei de la Zagreb și patru judoka orădeni, și anume: Sarlota Lungu, la 70 kg (pregătită de prof. Olimpia Ianc), Robert Boldiș la 66 kg, David Fodor la 73 kg și Alex George Creț la 90 kg (sportivi  pregătiți de prof. Emil Morar).

Sportivii români au avut o comportare destul de bună, cinci dintre ei reușind să urce pe podium și să cucerească 5 medalii (dintrte care 2 de aur, 1 de argint și 2 de bronz), patru medalii fiind obținute la feminin și doar una la masculin, prin orădeanul Alex George Creț, în limitele categoriei 90 kg.

Aflat la prima sa evoluție în această categorie, de 90 kg, Alex George Creț, a avut o evoluție foarte sigură, reușind un parcurs fară greșeală și cinci victorii categorice, astfel: în turul 1 a avut liber, în turul 2, victorie la wazari în fața bulgarului Stefanov, în turul 3, victorie la ippon în fața sârbului  Stojkov, în turul 4, victorie la wazari în fața ungurului Turanszki. Apoi, în semifinale, Alex a obținut victoria la ippon în fața francezului Liveze, iar în final, s-a impus la wazari în fața austriacului  Papoyan Aslan.

„A fost un rezultat foarte bun obținut de Alex în noua categorie, el concurând anul trecut când a obținut și medalia de bronz la Campionatele Europene de Cadeți de la Sarajevo, în limitele categoriei 81 kg. Datorită rezultatelor bune înregistrate de el anul trecut, a figurat pe prima poziție a WRL-istului la începutul lui 2019, dar pornind de la 0 în categoria 90 kg”, a declarat antrenorul Emil Morar.

Din păcate, ceilalți orădeni nu au reușit să treacă de primele tururi, neizbutind să se apropie de podium. Astfel, Robert Boldiș, la 66 kg, a beneficiat și el de primul tur liber, apoi a obținut două victorii în tururile II și III, în fața belorusului Shydlouski și a ungurului Sztanko, pierzând ulterior în turul IV în fața ucrainianului Nebotov, într-o categorie cu 80 de sportivi la start. David Fodor la 73 kg a beneficiat și el de primul tur liber, apoi a câștigat în turul II în fața slovenului Rudolf, dar a pierdut în turul III, în fața croatului Rozic, părăsind din păcate competiția.

La rândul ei, Sarolta Lungu a avut primul tur liber, s-a impus apoi la ippon în turul II în fața grecoaicei Dimou, după care a cedat în turul III în faţa croatei Vuko, în limitele categoriei 70 kg.

După competiție, lotul României a rămas în capitala Croației, unde participă până în 13 martie la un stagiu internațional de pregătire.